„În perioada 12 – 16 martie a.c., la solicitarea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență adresată Ministerului Apărării Naționale, specialiștii Laboratorului infecții respiratorii virale din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, au efectuat teste de diagnostic molecular pentru aproximativ 1000 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul Coronavirus, a transmis MApN.

Laboratorul Infecții Respiratorii Virale este acreditat de către Organizația Mondială a Sănătății încă din anul 1969 și este Centru Național de Referință pentru gripă în România.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” contribuie, alături de celelalte unități sanitare, la creșterea capacității de diagnosticare a COVID-19 pe teritoriul României”, a scris MApN pe Facebook.