Inspecția judiciară a CSM a fost sesizată în cazul dezbaterilor pe cazul procesului în care a fost condamnat Dan Voiculescu

Inspecția judiciară a CSM a fost sesizată în cazul dezbaterilor pe cazul procesului în care a fost condamnat Dan Voiculescu

Urmează să se stabilească dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului ICA precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Conducerea CSM a sesizat Inspecția Judiciară a instituției pentru verifica aspectele sesizate de mass-media. ”Ca urmare a apariţiei în mass media a unor multiple articole şi comentarii cu privire la activitatea de judecată desfăşurată la nivelul Curţii de Apel Bucureşti precum şi cea de urmărire penală desfăşurată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul denumit „I.C.A”., conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a  solicitat  Inspecţiei Judiciare să efectueze verificările necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului menţionat precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată într-un comunicat al CSM.

Reacția Consiliului vine după ce, cu câteva ore înainte, Laura Kovesi a criticat faptul că CSM nu a avut nicio reacție pe pe marginea atacurilor asupra procurorilor și judecătorilor care au instrumentat acest caz.

Ne puteți urmări și pe Google News