În urmă cu o lună, omenirea era distrasă pentru câteva clipe de la epidemia de Coronavirus, subiectul care a generat panica mondială. Vaticanul anunţa că la 2 martie unii dintre cei mai mari istorici ai lumii puteau începe munca de cercetare în arhivele referitoare la perioada Papei Pius al XII-lea, unul din cei mai controversați suverani pontifi din istorie, criticat pentru că nu a condamnat niciodată public Holocaustul.
Un moment „decisiv pentru istoria contemporană a Bisericii şi a lumii”, anunţa cardinalul Tolentino de Mendonça, arhivar şi bibliotecar în cadrul Sfintei Biserici Romane. Clericul dorea ca demersul să nu se concentreze doar asupra Holocaustului, ci şi asupra „tumultoasei perioade postbelice”.
Accesul la aceste documente a fost decis în urmă cu un an şi ar trebui să scoată din tenebrele istoriei un răspuns luminos referitor la controversa legată de Pius al XII-lea (1939-1958) din anii '60. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu poate cea mai aprinsă temă moştenită de omenire din mileniul trecut trebuie spus că această scanare ar trebui să determine dacă liderul Bisericii Catolice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un fost diplomat al Sfântului Scaun în Germania, a fost prea tăcut şi pasiv la momentul promulgării legilor rasiale în Europa. Practic, de ce a tăcut şi nu a luat măsuri în faţa celui mai grav genocid din istorie?
În prezent încă se mai aude ecoul vocilor care se întrebau dacă o luare de atitudine publică ar fi putut influenţa catolicii germani şi ar fi schimbat cursul istoriei? Putea avea un astfel de efect condamnarea explicită a monstruoaselor acţiuni naziste cu privire la soarta evreilor?
Apărătorii lui Pius al XII-lea argumentează că declaraţiile unui papă izolat la Vatican de nazişti, apoi de fasciştii italieni, ar fi pus în pericol catolicii din Europa dacă ar fi fost spuse pe tonul adus mai sus în discuţie. Cum era în logica lucrurilor, s-a născut o controversă între detractorii suveranului şi apărătorii acestuia. Au apărut zeci de scrieri, dar şi best-seller-uri scandaloase, precum cele în care a fost supranumit „Papa lui Hitler” (n.r. - John Cornwell, 1999).
Acum, 150 de cercetători din toată lumea au solicitat accesul la singurele „arhive apostolice” principale din Vatican (fostele „arhive secrete”) şi au şansa de a revela posterităţii modul în care a acţionat Pius al XII-lea în chestiunea Holocaustului. „Va fi nevoie de ani întregi pentru examinarea acestor dosare şi pentru a face o judecată istorică. Nimic surprinzător nu a ieşit la suprafaţă”, a estimat Sergio Pagano, care are controlul celebrelor arhive ale Vaticanului. Acesta nu s-a ferit să spună că epoca celui de-Al Doilea Război Mondial a fost deja dezvăluită în mare parte de Biserică în 1981, parcă sugerând sau încercând să dea de înţeles că iscoditoarea săpătură a cercetătorilor se va termina fără găsirea filonului nestemat, adică a adevărului istoric suprem.
Conform thelocalit.com, mineritul istoric nu va fi deloc simplu. Arhivele Apostolice conţin milioane scrisori şi documente. „Biserica nu se teme de istorie”, a reacţionat şi Papa Francisc, parcă în continuarea ideii „sulbalternului” Pagano. Totuşi, iluzia filonului nestemat îi atrage prea puternic pe cercetători. Este ceva magnetizant în demersul lor. Mai este miza istorică. Notorietatea. Cine ar prinde primul un eventual fir spre adevărul istoric şi-ar căpăta nemurirea. Ar intra în galeria marilor descoperitori ai acestei lumi.
Recomandările noastre
