Îngrijorările Wasinghtonului. Cum vor desfășura trupele americane misiuni de combatere a terorismului în Afganistan după retragere
- Alice Barbu
- 12 iunie 2021, 08:00
Pentagonul a început să ia în considerare solicitarea unei autorizații pentru a putea efectua atacuri aeriene în sprijinul forțelor de securitate afgane, în cazul în care Kabul sau al oraș ar fi în perciolul de a cădea în mâinile talibanilor.
Președintele Biden a transmis anterior că odată ce trupele americane vor părăsi Afganistanul, sprijinul aerian se va încheia. Însă, oficialii americani discută activ cum ar putea găsi o soluție în cazul retragerii rapide a trupelor, care ar produce consecințe.
Retragerea trupelor
Un posibil atac asupra Kabulului este un scenariu care ar duce la intervenția militară după retragerea trupelor americane. Aceste discuții prezintă gradul de îngrijorare al Washingtonului cu privire la capacitatea armatei din Afganistan, pentru a menține controlul asupra Kabulului.
De asemenea, nerezolvat este modul în care trupele americane vor desfășura misiuni de combatere a terorismului pentru a împiedica Al Qaeda să își reconstruiască participarea în Afganistan. În acest moment, CIA se află sub presiune în vederea găsirii unor noi modalități de a aduna informații și de a efectua mișcări antiteroriste în țară.
Este puțin probabil ca Statele Unite să ofere sprijin aerian suplimentar forțelor afgane din zonele rurale. Când președintele Biden a anunțat retragerea trupelor, a promis că va sprijini guvernul afgan, inclusiv forțele sale de securitate. Însă, acesta părea să prezinte faptul că afganii vor fi singuri din punct de vedere militar după ce trupele americane și NATO s-ar fi retras. „Deși nu vom rămâne implicați militar în Afganistan, activitatea noastră diplomatică și umanitară va continua”, a declarat acesta la acea vreme.
Există deja semne privind dificultățile cu care s-ar confrunta Statele Unite în trimiterea avioanelor cu echipaj pentru a efectua atacuri în urma retragerii. Pe măsură ce bazele Statelor Unite din Afganistan se închid, rămâne întrebarea: ce se va întâmpla dacă ceva nu va merge bine în spațiul aerian ?
Baza de operare Dwyer se va închide în câteva săptămâni, rămânând ca bază militară doar Bagram, care se va închide și ea în momentul în care retragerea este completă. Cu toate că dronele de supraveghere ale Statelor Unite oferă coordonate privind Forțele Aeriene Afgane, piloții și avioanele afgane se confruntă cu probleme de epuizare și întreținere, care cresc pe zi ce trece.
O perspectivă diferită
"Politica noastră este să facem tot posibilul, în concordanță cu lipsa trupelor din teren, pentru a permite guvernului afgan și forțelor de securitate să reziste", a declarat reprezentantul Tom Malinowksi, fost oficial al Departamentului de Stat.
Generalii americani au recunoscut că forțele de securitate afgane s-ar putea prăbuși într-un an sau doi, poate chiar în câteva luni, în urma retragerii sprijinului militar occidental. În schimb, generalul Mark A. Milley, a declarat că după 20 de ani de război în care au fost investiți bani în armata și poliția afgană, acestea sunt „destul de bine echipate, destul de bine instruite, destul de bine conduse”.
Zalmay Khalilzad, principalul diplomat american care conduce tratativele de pace cu talibanii, a emis luna trecută o declarație privind această situație. "Vom face tot ce putem în timpul prezenței noastre pentru a ajuta forțele afgane, inclusiv apărarea acestora în cazul unui atac. Însă, odată ce am părăsit Afganistanul, sprijinul militar direct nu va fi luat în considerare în momentul unui atac”, a declarat acesta pentru Comisia pentru afaceri externe, conformNY Times.