Consiliera spirituală a președintelui Donald Trump a organizat o rugăciune pentru victoria acestuia în alegeri, iar imaginile în care se roagă împotriva „uneltirilor demonice” care l-ar putea face să piardă au devenit virale pe internet, conform BBC.

În incantațiile sale, Paula White-Cain a spus că „îngerii au fost eliberaţi” din Africa şi America de Sud și îl vor ajuta pe Donald Trump să câştige alegerile pentru un nou mandat la Casa Albă.

„Lovește, lovește, lovește, lovește până la victorie! Pentru fiecare dușman care se ridică împotriva ta, vom lovi pământul pentru ca tu, Dumnezeule, să ne asiguri victoria. Aud sunetul unei ploi abundente, aud sunetul victoriei, aud strigăte și cântece, aud sunetul victoriei. Aud sunetul unei ploi abundente, aud sunetul victoriei, aud sunetul unei ploi abundente, aud sunetul victoriei. Dumnezeu zice că s-a terminat! Dumnezeu zice că s-a terminat! Dumnezeu zice că s-a terminat!”, a spus tele-evanghelista Paula White-Cain, după care a continuat:

„Eu aud victorie, victorie, victorie, victorie în cer, în cer, victorie, victorie, victorie, victorie, victorie, victorie, victorie unde îngerii sunt eliberați acum, unde îngerii sunt trimiși acum…”.

Clipurile în care aceasta apare rugându-se au fost distribuite masiv pe reţelele de socializare şi au fost vizionate de milioane de oameni.

Cine este Paula White Cain

Tele-evanghelista Paula White Cain, originară din Florida, a fost cooptată în urmă cu un an, în noiembrie 2019, în echipa prezidențială, fiind numită consilier „pe probleme de spiritualitate” a preşedintelui Donald Trump. Ea se ocupă de menţinerea relaţiilor bune între Trump şi comunitatea evanghelică din ţară, un segment electoral foarte important pentru Donald Trump, din perspectiva alegerilor din acest an.

Paula White Cain a devenit o susținătoare înfocată a președintelui Donald Trump încă de la începutul campaniei sale în 2015, când acesta a fost nominalizat să candideze de Partidul.

„El a fost nominalizat. Aceasta trebuie să fie planul divin. Aceasta este mâna lui Dumnezeu, după părerea mea”, spunea ea la momentul nominalizării.

Ulterior a continuat să-l susțină pe Donald Trump mai ales după ce acesta a devenit preşedintele Statelor Unite.

„Să îl respingi pe preşedintele Trump, înseamnă să îl respingi pe Dumnezeu”, spunea Paula White Cain.