Cum se circulă pe ȘOSELELE din România. Anunțul de ultimă oră INFOTRAFIC
- Sorana Pătra șcu
- 20 aprilie 2018, 07:55
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate accidente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau pe autostrăzile din ţară.
De asemenea nu sunt deocamdată nici probleme provind fluenţa traficului, în prezent valorile fiind în limitele normale. Menţionăm că în continuare se menţin cele trei restricţii de tonaj instituite ca urmare a acumulării de apă pe carosabil, respectiv:
- DN10 Buzău - Braşov, judeţul Buzău - restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone;
- DN22 Smârdan - Măcin, judeţul Tulcea - restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi restricţie de viteză de 60 km/h;
- DN22E Garvăn - I.C. Brătianu, judeţul Tulcea - aceeaşi restricţie pentru tonajul greu, pe tronsonul kilometric 0+000-14+276, iar între kilometrii 13+950 şi 14+276, este impusă şi restricție de viteză de 10 km/h, fiind totodată interzisă şi oprirea.
Referitor la traficul feroviar, amintim că în judeţul Dâmboviţa, circulaţia este întreruptă pe ruta CF 904 Fieni - Pietroșița, din cauza alunecării terasamentului de la kilometrul 65+150.
În domeniul traficului aerian, precizăm că circulaţia se desfăşoară în condiţii normale, iar în ceea ce priveşte traficul naval, informăm că nu sunt probleme, toate porturile fiind deschise transportului maritim şi fluvial.