Informația pe care o așteaptă toată țara. Cum vor fi calculate pensiile

Informația pe care o așteaptă toată țara. Cum vor fi calculate pensiile

Premierul Ludovic Orban a anunţat că că PNL a luat deja decizia politică de a susţine ca pensiile să fie calculate conform principiului contributivităţii, cu excepţia pensiilor de serviciu, care se acordă cadrelor militare.

Ludovic Orban a declarat că liberalii nu sunt de acord cu amendamentul propus de deputatul PSD Adrian Solomon la proiectul de eliminare a pensiilor speciale cu privire la sportivi, artişti şi oameni de ştiinţă. ”Amendamentele propuse de deputatul social-democrat Adrian Solomon la proiectul de eliminare a pensiilor speciale referitoare la sportivi, artişti şi oameni de ştiinţă nu sunt agreate de liberali, fiind considerate un exces,” a declarat premierul Ludovic Orban.

Întrebat dacă PNL va depune un amendament prin care magistraţii să fie exceptaţi de la lege, mai ales că în perioada următoare se anunţă mai multe acţiuni de boicot din partea acestora, şeful executivului a precizat că, atâta timp cât nu au fost amendamente depuse în comisia de raport, o eventuală modificare a raportului ar presupune o retrimitere din plenul Camerei Deputaților către Comisia de muncă.

”Noi nu suntem de acord cu amendamentele lui Solomon şi, din păcate, s-au adoptat amendamentele, a propus eliminarea pensiilor viajere pentru sportivi, a propus eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti, pentru oameni de ştiinţă. Sunt niște excese pe care noi nu putem să le susținem. Dar sigur că, odată ce s-a adoptat raportul, nu avem nicio garanție că nu se răzgândește PSD, inventatorul pensiilor speciale”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Orban a mai spus că PNL susţine principiul conform căruia pensiile să fie calculate după principiul contributivității: ”Principiul contributivităţii, care este singurul principiu drept, corect, în care omul primește în funcție de cât a contribuit în perioada în care a fost activ, cu excepția pensiilor de serviciu, care se acordă către cadrele militare”.

Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat în decembrie raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din Ministerul de Interne. Proiectul va fi supus votului plenului Parlamentului pe 28 ianuarie, în sesiune extraordinară.