Inegalabilul detectiv Poirot și aventurile sale

Inegalabilul detectiv Poirot și aventurile sale

Aventurile detectivului Poirot sunt povestite chiar de actorul care îl consideră astăzi alter ego-ul său.

Cu mustaţa lui distinctivă şi manierele fine, Hercule Poirot este un personaj remarcabil creat de Agatha Christie şi unul dintre cei mai iubiţi detectivi din lume, devenit faimos prin ecranizări pentru micul şi marele ecran. Cu o inteligenţă sclipitoare, Poirot ajută poliţia să dezlege misterele din Marea Britanie a anilor ’30.

„Imposibilul nu există, deci este posibil în ciuda aparenţelor.” Hercule Poirot.

Editura RAO anunţă o nouă apariţie: cartea „Poirot şi cu mine„, de David Suchet şi Geoffrey Wansell – o lectură la fel de captivantă ca un roman, „...o explorare fascinantă a trăirilor lăuntrice ale emblematicului detectiv belgian“ (Yours). Interpretând eroul principal în serialul de televiziune Hercule Poirot, David Suchet a devenit iremediabil legat de „micul belgian“, un bărbat pe care a ajuns să-l preţuiască datorită rolului jucat mai bine de douăzeci de ani. Pentru interpretarea sa, actorul a primit multe premii şi nominalizări, printre care una la Premiile BAFTA.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O excelentă carte despre psihologia unui actor de excepție“, scrie Daily Mail. „David Suchet scrie cu nemaipomenită căldură și sinceritate despre celebrul său alter ego“, arată Metro.

David Suchet este un actor britanic distins cu mai multe premii, care a devenit celebru în toată lumea pentru interpretarea detectivului Hercule Poirot. Pe parcursul unei cariere de peste patru decenii, David Suchet a apărut în numeroase spectacole de teatru. Este artist asociat în cadrul Companiei Regale Shakespeare. În anul 2011 a primit distincția de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic. Aceasta este prima sa carte.

Geoffrey Wansell a scris mai multe biografii, printre ele numărându-se cea a starului de cinema Cary Grant, a miliardarului Sir James Goldsmith şi a dramaturgului Sir Terence Rattigan. Ca jurnalist, a lucrat pentru ziarele The Times, Observer, Sunday Telegraph și Daily Mail. L-a cunoscut pe David Suchet în timpul filmărilor la pelicula When the Whales Came, o producție a casei de filme Twentieth Century Fox și de atunci cei doi au rămas buni prieteni.