Industria tutunului sufocată și de taxe, și de noile reglementări europene. Va apărea codul unic pe fiecare pachet cu țigarete
- Vasile Andrei
- 12 aprilie 2019, 11:39
Statul român aplică o serie de impozite împovărătoare pentru producătorii de țigarete. Practic, din 24 de țigarete, cât are un pachet, 20 sunt pentru acoperirea taxelor și impozitelor.
Analiza făcută în acest sens de portalul www.economica.net arată, pe de altă parte, că impozitarea acestui domeniu va fi și mai drastică în viitor.
La ora actuală, acciza și TVA cumulează până la 80% din prețul plătit de client pentru un pachet de țigări. Datele acestea apar în informațiile furnizate de un mare producător de țigări din țara noastră.
Mai mult decât atât, sursa citată arată că noul Cod Fiscal prevede calendarul majorării accizelor în industria tutunului până în anul 2022.
Concret, în conformitate cu acest calendar, acciza va fi majorată în primăvara lui 2020 de la 484 la 501 lei.
Dar toate acestea sunt dublate și de noua Directivă a tutunului, adoptată de Uniunea Europeană, prin care se instituie un mecanism de urmărire a trasabilității acestor produse.
Astfel, fiecare pachet va trebui să aibă un cod unic, înregistrat ca atare într-un sistem de profil. Asta va duca la costuri în plus pentru producătorii de țigarete.
Multe state din Uniunea Europeană au deja întârziari în stabilirea noului mecanism.