Îndemnul unei românce din linia întâi, din Italia! ”Totul va fi bine”
- Mihai Soica
- 20 martie 2020, 00:30
Roxana Macovei este un cadru medical care lucrează la Milano, și se află în linia întâi a luptei italienilor împotriva teribilei epidemii cu coronavirus, care a adus Italia, pe locul doi în lume, la numărul persoanelor care și-au pierdut viața.
În ciuda oboselii accentuate, Roxana este optimistă și spune că totul va fi bine și că va trebui să avem încredere în acest ideal: ”totul va fi bine”. Da, Italia este prima țară după China care a trebuit să înfrunte Covid-19. Nu este ușor, luptăm în continuare pentru a ieși cât mai bine posibil din această situație și în același timp construim un parcurs de urmat pentru toate celelalte țări care vor trebui să înfrunte acest virus. Noi suntem încă la jumătatea drumului în această luptă. Alții, așa cum este România, la început de drum, dar dacă respectăm carantina putem ieși bine din această încercare. Ne vom sprijini unii pe ceilalți, ne vom susține moral și vom regăsi noi resurse pe care nu credeam că le avem. Și vom învinge”, spune Roxana Macovei.
Umanitatea are din când în când nevoie de un șoc total, pentru a putea evolua sau pentru ca oamenii să își dea seama ce frumoasă este o zi de primăvară senină. ”Din propria experiență am observat că avem nevoie de situații dificile pentru a crește, pentru a ne propulsa spre un nou nivel de evoluție. Aceste momente dificile, care ne pun greu la încercare, ne arată unde putem lucra, la ce să dăm precedență, avem într-adevăr un sistem sanitar sau trebuie să îl creăm? Care ne sunt prioritățile? Sistemul de învățământ poate face față unei asemenea crize și în ce fel putem ajuta? Există o comunicare între reprezentanți ai spitalelor, ai fundațiilor și a asociațiilor care pot colabora pentru a face front comun într-o stare de urgență?”, mai spune românca care trăiește la Milano de mai mulți ani.