Îndemnul lui Bogdan Aurescu pentru tineri: „Nu vă alegeți modelele după numărul de urmăritori”
- Bianca Ion
- 22 iulie 2026, 21:12
- Bogdan Aurescu: „Nu vă alegeți modelele după numărul de follow-eri”
- „Dacă fiecare dintre noi își face bine treaba, România funcționează mai bine”
- Victoria de la Haga, exemplul oferit absolvenților
- Bogdan Aurescu, avertisment privind atacurile la democrație
- „Trebuie însă să îi dați la o parte”
- Mesajul transmis tinerilor la finalul discursului
Bogdan Aurescu le-a cerut absolvenților Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș să își aleagă modelele în funcție de rezultatele obținute, nu după notorietatea de pe rețelele sociale. Actualul judecător al Curții Internaționale de Justiție și fost ministru de Externe, a vorbit în fața a aproape 2.000 de absolvenți despre importanța profesioniștilor în dezvoltarea României, responsabilitatea fiecărui cetățean și riscurile reprezentate de impostură și atacurile asupra democrației.
Fostul ministru al Afacerilor Externe a afirmat că succesul unei țări este construit de oamenii care își fac meseria cu seriozitate și lasă rezultate în urma lor, nu de cei preocupați în primul rând de propria imagine.
Bogdan Aurescu: „Nu vă alegeți modelele după numărul de follow-eri”
Bogdan Aurescu le-a transmis tinerilor să nu confunde vizibilitatea cu valoarea și succesul de moment cu performanța obținută prin muncă.
„România are nevoie de profesioniști mai mult decât are nevoie de oameni preocupați de propria imagine. Prea des suntem tentați să confundăm notorietatea cu valoarea, vizibilitatea cu competența și succesul de moment cu performanța adevărată. Nu vă alegeți modelele după numărul de follow-eri pe rețele sociale. Alegeți-le după ceea ce au construit, după ce au lăsat în urmă și după cum au schimbat în bine viața altor oameni. Și mai e ceva ce-am învățat: nu există câștiguri importante fără muncă serioasă. Nu există performanță fără disciplină și caracter”, a afirmat fostul ministru de Externe.
Acesta a declarat că instituțiile eficiente și societățile performante sunt rezultatul contribuției oamenilor care își fac bine meseria și își înțeleg rolul de cetățeni.
„Dacă fiecare dintre noi își face bine treaba, România funcționează mai bine”
Fostul șef al diplomației române a comparat construirea unei țări cu ridicarea unei clădiri, în care fiecare element are un rol, chiar dacă separat poate părea lipsit de importanță.
„Societățile și statele performante și eficiente sunt rezultatul milioanelor de oameni care își fac bine meseria în fiecare zi și care înțeleg că sunt și cetățeni, nu doar profesioniști. Gândiți-vă la o clădire în construcție. O cărămidă pare neimportantă când o privești separat de celelalte. Dar când sunt puse la locul lor, cu grijă și responsabilitate, se obține o construcție coerentă și durabilă. Dacă fiecare dintre noi își face bine treaba în familie, la locul de muncă și în comunitate, România funcționează mai bine”, le-a spus acesta absolvenților.
Bogdan Aurescu a susținut că o Românie puternică poate fi construită prin responsabilitatea fiecărei persoane și prin prezența oamenilor competenți în instituții.

Bogdan Aurescu. Sursă foto: X.com
Victoria de la Haga, exemplul oferit absolvenților
În discursul său, Aurescu a vorbit și despre procesul privind delimitarea maritimă în Marea Neagră, pe care l-a coordonat.
Acesta a prezentat victoria obținută de România la Haga drept un exemplu de proiect strategic dus la bun sfârșit prin muncă, rigoare și pregătire pe termen lung.
„Victoria de la Haga nu a fost rezultatul unui moment conjunctural. A fost rezultatul unei munci susținute și riguroase, desfășurate ani la rând. Iar câștigul n-a fost simbolic. România și-a câștigat drepturile asupra a 80% din suprafața în dispută, adică o zonă de mare bogată în resurse energetice, unde azi se desfășoară proiecte strategice ca Neptun Deep. Acest proces m-a învățat să prețuiesc valoarea proiectului dus la bun sfârșit și să judec mereu oamenii după ce au făcut, nu după ce promit că vor face”, a declarat Aurescu.
Judecătorul Curții Internaționale de Justiție le-a transmis absolvenților că rezultatele importante nu apar întâmplător, ci sunt obținute prin muncă desfășurată pe perioade lungi.
Bogdan Aurescu, avertisment privind atacurile la democrație
Bogdan Aurescu i-a îndemnat pe tineri să se implice în viața comunității, să pună întrebări și să își păstreze spiritul critic.
El a avertizat că libertatea și instituțiile democratice nu sunt garantate în mod ireversibil și le-a cerut absolvenților să apere valorile democratice, proeuropene și prooccidentale.
„Fiți cetățeni implicați. Deschideți ochii. Puneți întrebări. Aveți spirit critic. Și moralitate. Susțineți valorile democratice, pro-europene și pro-occidentale. Și nu acceptați niciodată ca impostura, superficialitatea sau lipsa de competență să devină normale. Istoria României ne-a arătat că surprizele politice, atacurile la democrație și impostorii nu apar din senin. Ei apar atunci când zgomotul ajunge să acopere competența și bunul-simț”, a afirmat fostul șef al diplomației române.
Aurescu a susținut că impostura se dezvoltă atunci când imaginea și zgomotul public ajung să conteze mai mult decât competența și rezultatele.
„Trebuie însă să îi dați la o parte”
Fostul ministru de Externe le-a cerut absolvenților să nu urmeze persoanele care vorbesc despre domenii pe care nu le cunosc și încearcă să compenseze lipsa de pregătire prin imagine.
„Ei vă vor vorbi cu aplomb despre lucruri pe care nu le stăpânesc, vor încerca să obțină prin imagine ceea ce alții obțin prin muncă și vor considera că funcția poate înlocui competența. Să nu-i invidiați și să nu-i urmați. Trebuie însă să îi dați la o parte. Impostura nu construiește nimic durabil. Competența, în schimb, are uneori nevoie de mai mult timp pentru a fi observată, însă e singura ce rezistă timpului”, a spus acesta.
Bogdan Aurescu a amintit și etapele propriului parcurs profesional, de la coordonarea echipei care a reprezentat România în procesul privind delimitarea maritimă în Marea Neagră până la cele două mandate de ministru al Afacerilor Externe.
Acesta a devenit ulterior primul judecător român ales la Curtea Internațională de Justiție.
Mesajul transmis tinerilor la finalul discursului
Aurescu a afirmat că România poate avea un rol important în plan internațional atunci când este reprezentată de persoane bine pregătite.
În încheierea discursului, el le-a cerut absolvenților să aibă încredere atât în propriile forțe, cât și în capacitatea țării lor și să își construiască reputația prin activitatea desfășurată.
„Aveți încredere în forțele dumneavoastră și în țara dumneavoastră. Și acționați mereu pentru a fi mândri de România, iar România să fie mândră de dumneavoastră... Oriunde vă va purta viața, să faceți în așa fel încât, atunci când cineva vă va rosti numele, să spună imediat: «Acesta este un profesionist care face cinste României». Dacă veți reuși asta, înseamnă că nu doar v-ați construit o carieră. Înseamnă că ați contribuit la construirea unei țări. Și puține lucruri sunt mai importante decât acesta”, și-a încheiat discursul Bogdan Aurescu.