Evenimentul Zilei > EVZ Special > Incredibilul se întâmplă! Bricul Mircea va participa, după doi ani, la un eveniment crezut irepetabil
Incredibilul se întâmplă!
Bricul Mircea va participa, după doi ani, la un eveniment crezut irepetabil

Incredibilul se întâmplă! Bricul Mircea va participa, după doi ani, la un eveniment crezut irepetabil

Acum doi ani, în luna mai, a avut loc un eveniment epocal în lumea marilor veliere. O regată – „SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014” – cu opt dintre cele mai mari veliere ale lumii, a avut loc în Marea Neagră! Nava Școală Mircea a fost una dinte concurente. Anul acesta, în septembrie, lebăda Mării Negre va lua startul în aceeași cursă. La fel și superba goeletă românească Adornate

Ceea ce se credea că va fi irepetabil, în lumea yachtingului, se va întâmpla din nou. Marea Neagră va găzdui, din nou, o regată de top. Ruta va avea aceleași porturi ca data trecută, din 2014, și anume: Varna, Novorossyisk, Soci și Constanța. De data asta într-o perioadă excelentă pentru navigația cu vele. Dacă prima oară, regata s-a desfășurat în luna mai a anului 2014, timp nu tocmai potrivit pentru yachting, din cauza vântului slab, anul acesta intervalul va fi un excelent, cu vânturi puternice și mare bună. Plecarea va avea loc din Constanța, pe 11 septembrie, dar data din care vor putea fi admirate frumoasele veliere este de 8 septembrie. Conform programului hotărât de organizatori, „Black Sea Tall Shipp Regatta 2016” va fi compusă din două curse. Prima cursă, cu plecare pe 11 septembrie, este între porturile Constanța și Novorossiysk, pe lungimea de aproximativ 392 mile maritime și sosirea pe 22 septembrie în primul port rusesc. Urmează o croazieră intermediară între Novorossiysk și Soci, pentru relocarea flotei, pe distanța de 108 mile nautice și a doua cursă, între Soci și Varna, de 515 mile maritime, cu startul pe 2 octombrie din Portul Soci, cu sosirea pe 8 octombrie în Bulgaria. În total aproximativ 1016 mile marine.Navele participante sunt fascinante.


Navele participante

Până în prezent, și-au anunțat participarea cinci nave de Clasa A, adică din categoria marilor veliere: barcul Mir – cu port de rezidență Sankt Petersburg, barchetinele Kaliacra și Royal Helena – din Varna, barchetina poloneză Pogoria – cu port de domiciliu Gdynia și, evident N.S. Mircea, cunoscut sub numele de „birc”, în fapt un barc cu artimon în toată regula. La clasa B sunt înscrise deja schooner-ele Atyla – cu pavilion de Vanuatu, dar port de rezidență Bilbao, Pandora – cu pavilion italian și superba goeletă românească Adornate. La clasele C și D sunt înscrise, până în prezent, numai ambarcațiuni rusești. Dar lista rămâne deschisă.

Acum doi ani, la prima regată a Mării Negre pentru velierele mari, rușii au făcut un efort deosebit, în sensul că, pe lângă Mir, a mai venit și nava soră a acesteia, Nadezhda – tocmai de la Vladivostok, din marea Japoniei, barcul cu patru catarge Kruzenshtern – din enclava rusească baltică Kalininigrad și cel mai mare velier din lume, încă în exploatare, uriașul Sedov, venit din îndepărtatul Murmansk, de dincolo de Cercul Polar.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.