Incident armat la Festivalul Usturoiului. O persoană a fost ucisă. Breaking News
- Dragos Manea
- 29 iulie 2019, 06:54
Un atac armat din timpul Festivalului Usturoiului s-a soldat cu o persoană ucisă și alte câteva rănite.
Un incident armat produs la Festivalul Usturoiului din Gilroy, California, s-a soldat cu uciderea unei persoane și rănirea altor câteva, au anunțat oficialii locali, scrie TheGuardian.
O înregistrare haotică pe Twitter, postată duminică după-amiază, în jurul orei locale 18:00 (ora României, luni, 04:00) arată vizitatorii de la festival fugind panicați.
Momentan nu este clar câte victime sunt, însă Poliția din Gilroy a transmis că incidentul este încă în desfășurare.
Centrul Medical Santa Clara Valley din San Jose a confirmat că două victime au fost aduse aici, iar alte două urmează să sosească.
Mai multe ambulanțe și vehicule de pompieri au fost trimise la locul unde s-a produs incidentul.
Un martor ocular, Michael Paz, a declarat că atacatorul avea între 30 și 40 de ani și era înarmat cu o pușcă de asalt.
„A venit pregătit să tragă pentru că purta o vestă de protecție”, a spus Paz. „Trăgea în stânga, trăgea în dreapta, fără o țintă anume”, a adăugat martorul ocular.