Închisorile lui Ceaușescu, o biografie neromanțată

Închisorile lui Ceaușescu, o biografie neromanțată

Închisorile lui Ceaușescu, o biografie neromanțată. Nicolae Ceaușescu are 26 ani în 1944. De la 15 ani, a făcut cunoștință cu mediul închisorii politice. Am parafrazat titlul unei cărți a lui Ioan Slavici, „Închisorile mele”.

Nicolae Ceaușescu a ajuns prima dată în București, la vârsta de la 12 ani, în 1930.  A devenit ucenic la cizmăria cumnatului său, soțul surorii sale Niculina, cea mai mare dintre copiii lui Andruță și Lixabdra Ceaușescu din Scornicești Olt. Marin, al doilea copil al familiei, frate mai mare al lui Ceaușescu practica la București, de asemena cizmăria. O va face și pe Frontul de Est.

Închisorile lui Ceaușescu: bătăi la Siguranță, arestarea de la Târgoviște, procesul de la Brașov

Nicolae Ceaușescu a fost inițiat de ilegalistul Alexandru Săndulescu în acțiuni conspirative. Așa a fost prins cu manifeste, bătut la Siguranță.  În 1933, deja este membru al UTC și acționează în Dâmbovița și Prahova. În 1933, a fost arestat la o grevă. Până în 1934 a fost reținut de câteva ori dar eliberat.Totuși, i se pune eticheta de „agitator” periculos și distribuitor de propagandă comunistă.În 1935, a locuit și la Pitești. S-a spus că a lucrat la o armurărie din Strada Sfânta Vineri, Nr.34.

Până în 1936, Ceaușescu a mai fost arestat de câteva ori, inclusiv la Craiova.  Coordonator în celula regională a PCdR din județele Dîmbovița, Prahova, Brașov, la 18 ani, în 1936,  Ceaușescu a fost arestat la Târgoviște.  A fost prins în casa ilegalistului Ion Olteanu, la Târgoviște. Avea la el o carte antiromânească a lui Veaceslav Molotov. De la Târgoviște, procesul s-a strămutat în iunie 1936, la Brașov. Tribunalul Militar Braşov i-a dat pedeapsa de 2 ani închisoare. Îi va executa din iunie 1936 până în decembrie 1938, la Doftana și Văcărești. e pare că în perioada detenției, Ceaușescu ar fi fost implicat fără voia lui într-o relație nepotrivită cu un activist Șmil Marcovici.  Chivu Stoica și Bârlădeanu ar fi vorbit înainte de 1989 de acest episod. Marcovici a rămas la Doftana, iar cutremurul din noiembrie 1940 l-a ucis pe Marcovici și pe Ilie Pintilie.  Mai târziu, un incident de acest tip a fost raportat la Târgu Jiu despre Dej și un deținut legionar, deși erau internați pe secții diferite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un an la Scornicești, apoi revine la București. Stă în adrese conspirative și lucrează la o tăbăcărie

A primit o amendă şi 1 an interdicţie de a părăsi comuna Scorniceşti.  Ceaușescu a locuit din 1933 și până în 1940 în București, la mai multe adrese. Siguranța le-a consemnat pe toate:  Calea Şerban Vodă, nr. 15 (noiembrie 1933), Strada Nisipari, nr. 14, Strada Făt Frumos, nr. 48 (iulie 1934): Strada Slătineanu, nr. 14 (august 1934); Strada Canonicul Bunea, nr. 6 (septembrie 1934, în prezent, Strada Sulina).

În 1939, Siguranța știa că el lucra la una din tăbăcăriile de pe Bulevardul Tăbăcarilor, nu departe de Piața Unirii de azi. La 1 mai 1939, la manifestarea organizată de Mihai Ralea pentru Carol al II-lea, Ceaușescu a cunoscut-o pe ilegalista Lenuța Petrescu, viitoarea Elena Ceaușescu.

Închisorile lui Ceaușescu: de la Jilava, la Caransebeș. Văcărești și Târgu Jiu

În luna august 1939, Nicolae Ceaușescu a fost condamnat din nou. Negăsit, a primit condamnarea  în contumacie din partea Tribunalulului Militar Bucureşti în cuantum de 3 ani închisoare. Siguranţa știa că a locuit la adresele bucureștene: Str. Radu Vodă, nr. 1 ( în septembrie 1939), Strada Bibescu Vodă, nr. 19,  (până în iulie 1940).

A fost arestat la Jilava, unde îl surprinde masacrul legionar din noiembrie contra carliștilor, Contrar folclorului urban, legionarii nu i-au vânat pe comuniști atunci. Ceaușescu a ajuns apoi la  Caransebeș din ianuarie 1941până în iulie 1943. Trebuia să fie eliberat, dar ordinul lui Ion Antonescu a reglementat ca toți comuniștii să fie internați din august 1943 la Târgu Jiu.

Apropierea de Gheorghiu Dej și eliberarea din 4 august 1944

Ceaușescu l-a cunoscut pe Dej la Doftana, Prahova. Îl va reîntâlni și la Caransebeș și la Târgu Jiu, Dej având de executat din 1933 circa 13 ani închisoare pentru grevele de la Grivița din februarie 1933, Ceaușescu a pozat în cel mai tânăr ilegalist (deși se pare că viitorul general Ștefan Kostyal a fost acesta). Și-a asigurat un loc în apropierea lui Dej, mai ales că fusese secretar UTC în ilegalitate în Prahova și Dâmbovița.

La 4 august 1944, Ceaușescu a fost eliberat. Dej va evada la cel puțin două săptămâni, mergând în ascuns spre București, În viața lui Ceaușescu se închidea pagina vieții de ilegalist care a fost foarte romanțată. Doar detențiile de la Doftana și Târgu Jiu au avut partea lor de „glorie ilegalistă”.  Evident, în anii 80, de Gheorghiu-Dej nicio vorbă nu se mai spunea la televizor. S-a mai acreditat ideea că la un moment dat Ceaușescu a primit 6 luni spor de pedeapsă la Brașov fiindcă a sfidat (întorcând spatele) completul de judecată.

Sursa foto: Arhivă

Revista presei