Închisoare pe viață pentru bărbatul care şi-a ucis fiul şi soacra
- Georgeta Petrovici
- 24 octombrie 2019, 15:37
Un bărbat care și-a ucis soacra și fiul a fost condamnat la închisoare pe viață și la plata unor daune colosale. Într-un moment de furie, acesta a comis dubla crimă, apoi a incendiat casa unde se aflau victimele.
Magistraţii au încheiat procesul crimei de pe strada Blanduziei din Piatra Neamţ. Florin Petrache a primit cea mai aspră pedeapsă prevăzută de legea penală fiind condamnat la închisoare pe viaţă, vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat şi distrugere.
Judecătorii din Piatra Neamț l-au obligat și la plata unor daune de peste 1,8 milioane de euro. Nu mai puțin de 1,6 milioane de euro ar trebui să fie despăgubirile către fosta soție, care și-a pierdut atât fiul cât și mama. Băiatul celor doi avea 16 ani. Fratele femeii ar avea și el de încasat 507.000 de euro.
Decizia instanţei de fond poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.
Fapta a avut loc pe 26 martie 2019, cînd bărbatul de 60 de ani şi- a ucis fiul de 16 ani şi soacra de 68 de ani. Bărbatul și-a înjunghiat rudele în somn, cu multiple lovituri.
Sursa: Monitorul Neamț