Incestul din care s-a născut NG10 spulberă mitul unei societăți egalitare
- Catalin Pena
- 22 iunie 2020, 18:36
O structură circulară de 12 metri înălțime, ce acoperă peste 4000 de metri pătrați, este înconjurată de către un zid făurit din piatră.
Această capodoperă a ingineriei epocii de piatră se ridică pe un deal, la cinci kilometri nord de Dublin.
O bună parte din piatra utilizată la construirea străvechiului monument a fost adusă de la o distanță considerabilă, din munții Wicklow și Mournes. Ansamblul acoperă peste 4000 de metri pătrați.
Aspectul monumentului este spectaculos, atât în exterior, cât și la interior. La exterior, monumentul are înfățișarea unei movile imense. Înăuntru adăpostește camere și pasaje care, prin modul în care au fost construite, dezvăluie măiestria meșterilor de acum cinci milenii.
Multe dintre blocurie masive de piatră de la Newgrange oferă mostre de artă străveche.
Arheologii au presupus că era un sit ceremonial și un mormânt - o expresie a unei societăți egalitare.
Acum, ADN-ul unui bărbat de vârstă mijlocie îngropat în 3200 Î.Hr. în centrul acestei movile sugerează altceva. Genele sale indică faptul că a părinții erau frate și soră sau părinte și copil.
Citește și Incestul la habsburgi și urmările sale...pentru fizionimie
În mai toate culturile incestul era tabu - cu excepția familiilor regale. Urmele genetice de la Newgrange sugerează că ierarhia socială a pus stăpânire în Irlanda mai devreme decât se credea, potrivit unui nou studiu.