Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că a decis să nu-i mai prelungească mandatul directorului Spitalului Clinic Colţea, Mircea Lupuşoru. El a făcut acest anunț într-o postare pe contul de Facebook.

„Am hotărât să nu mai prelungesc mandatul directorului Spitalului Clinic Colţea, Mircea Lupuşoru. E nevoie de o nouă conducere a acestui spital şi va urma un concurs pentru asta”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

Primarul General a anunțat că postul managerului va fi scos la concurs, însă nu imediat, ci într-un oarecare viitor. Până atunci, a spus Nicușor Dan, până la organizarea concursului, interimatul va fi preluat de „un bun profesionist din domeniul sănătăţii”.

Cine îi va lua locul managerului

Cel pe care îl dorește primarul general la conducerea Spitalului Colțea este medicul epidemiolog Paul Daniel Iordache. Acesta este doctor al Universităţii Reykjavik, din Islanda şi asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

„Hotărârea mea fusese luată cu ceva vreme în urmă, iar schimbarea conducerii e primul pas din reforma necesară în acest spital şi în alte spitale din subordinea Primăriei Capitalei. Le mulţumesc medicilor care au semnalat inclusiv astăzi problemele de management din spital”, a explicat Nicuşor Dan, pe Facebook.

Cine este Mircea Lupușoru

Mircea Lupușoru (foto) a fost numit manager la Spitalul Colțea la începutul anului 2018, după ce anterior era director medical la Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. C-tin Gorgos”. El a fost promovat la conducerea acestei unități medicale de către fostul primar Gabriela Firea.

Mircea Lupușor a fost unul dintre managerii de spital care a fost mereu lângă Gabriela Firea, atunci când aceasta anunța proiecte legate de sănătate.

Conform CV-ului său, Managerul Spitalului Clinic Colțea, Ovidiu Mircea Lupușoru a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, fiind licențiat ca fizi-kineto-terapeut, în perioada 1997 – 2001. Ulterior, între 2001 și 2004, el a obținut licența de medic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Ovidiu” din Constanța.

Personaj controversat, Mircea Lupușoru a fost contestat, în mai multe rânduri de medicii din cadrul spitalului. Aceștia au acuzat managementul defectuos pe care îl practica.

Sursa foto: puterea.ro