Membrii Asociației 21 Decembrie, constituiţi ca părţi vătămate în dosar, au protestat, printr-un comunicat, pentru că procesul, care este pe rolul Înaltei Curţi, nu se judecă la sediul acesteia, ci în incinta Curţii Militare de Apel. Ei cer o judecată echitabilă la Înalta Curte, într-un Palat de Justiție, „nu într-o unitate militară ca la Târgoviște”

. „Fără o consultare publică şi împotriva legii, cineva a decis ca procesul privind crimele împotriva umanităţii din iunie 1990 nu merită să se desfăşoare în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci într-o unitate militară, precum procesul ceauşeştilor, UM care nu e însă la Târgovişte, nici la Măgurele sau Băneasa, ci pe str. Progresului din sectorul 5 Bucureşti”, se spune în comunicat.

Aproape 300 de persoane, care au calitatea de părţi vătămate în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, au depus, în timpul audierilor de la Parchet, cereri de constituire ca părţi civile şi solicită despăgubiri.

Procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei după 27 de ani şi au dispus trimiterea în judecată, pe 13 iunie 2017, pentru infracţiuni contra umanităţii, a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman, a lui Gelu Voican Voiculescu, a lui Virgil Măgureanu etc. În acest caz, au fost audiate 46 de persoane, care au calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori.