Încep lucrările la Parndorf-ul de Transilvania. Cum va arăta cel mai mare parc comercial

Încep lucrările la Parndorf-ul de Transilvania. Cum va arăta cel mai mare parc comercialSursa foto: Urbano Group

Urbano  Group, dezvoltatorul care investește peste 100 de milioane de euro în Urbano Shopping & Living, cel mai mare parc comercial din Transilvania, a obținut autorizațiile de construcție necesare pentru demararea lucrărilor din prima etapă a proiectului.

Cel mai mare parc comercial din Transilvania, autorizat

Parcul comercial se va întinde pe 25 de ha în Luna, Florești. Este gândit ca o destinație integrată de retail, servicii și centru de divertisment pentru familie. Proiectul va crea 500 de locuri de muncă.

Sursa foto: Urbano Group

Au fost obținute autorizațiile de construcție pentru Galeria Comercială și pentru elementele de urbanizare, respectiv accesele, drumurile interioare și rețelele. Autorizațiile pentru clădirile Hornbach și Selgros, și ele parte din Etapa 1 a proiectului, sunt gestionate de cei doi retaileri, conform propriilor calendare de investiții. La finalul primei etape a proiectului, Urbano  Group și partenerii săi vor livra pe piață 45.000 mp de spații comerciale și de servicii dezvoltate pe 155.000 mp, din totalul de 245.000 mp disponibili.

Parnodorf-ul transilvănean, concept unic pentru piața din România

În prima etapă, proiectul va integra peste 30 de retaileri într-un mix optim format dintr-o galerie comercială multi-brand (14.900 mp GLA), un retailer de bricolaj –Hornbach, un hipermarket cash&carry – Selgros, un supermarket și un fast-food hub de tip drive-thru care va reuni cele mai importante nume din domeniu într-un concept inedit pentru regiunea Transilvaniei. A doua fază a proiectului (2026 – 2028) va aduce un concept unic pentru piața din România. Este vorba de un mix atractiv de retail, servicii comunitare și centru de divertisment pentru familie. Parcul comercial va  oferi diverse experiențe culturale, de educație și agrement. Va exista o zonă de sport interioară și în aer liber. Oamenii vor beneficia de servicii de ospitalitate și evenimente, dar și alte funcțiuni orientate către comunitate.

Sursa foto: Urbano Group

Componenta verde este o prioritate  în proiect. Vor fi peste 5 ha de spații verzi (din care 3,8 ha spații verzi vor fi amenajate în Etapa 1 a proiectului), Este prevăzut managementul apei pluviale în integrare cu zone de iazuri și sistemele de irigații.Sunt gândite  soluții de producție a energiei din surse regenerabile. Este prevăzută  accesibilitatea în parcul comercial  cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, vor fi  stații de încărcare pentru biciclete și mașini electrice. Există acces velo și pietonal la culoarul verde-albastru metropolitan de-a lungul Someșului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News