INCENDIUL DEVASTATOR de la Bamboo, la patru ani de la TRAGEDIA din Apuseni. Vicepremierul Sevil Shhaideh cere lămuriri de la MAI. ISU: Legea A PERMIS funcţionarea a clubului cu NEREGULI
- Petrisor Cana
- 21 ianuarie 2017, 13:59
România a fost la un pas de o altă tragedie, exact la patru ani după accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Vicepremierul Sevil Shhaideh a ajuns la sediul MAI pentru a se interesa de modul în care decurge intervenția de la clubul Bamboo, au transmis oficiali din cadrul ministerului. Bilanţul final al incendiului care a mistuit cel mai cunoscut club de fiţe din România este de 44 de personae vătămate. Oficilaii ISU Bucureşt-Ilfov au transmis că, în ciuda faptului că administratorii clubului au fost sancţionaţi de trei ori până în prezent, conform legislaţiei în vigoare nu îl puteau închide..
Incendiul care a mistuit clubul Bamboo a avut loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2017. Pe 20 ianuarie 2014, un avion pilotat de Adrian Iovan s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, având la bord o echipă medicală ce urma să transporte o inimă pentru un transplant. Au murit, atunci, pilotul Adrian Iovan şi studenta la medicină, Aura Ion.
Oficialii MAI au transmis că, urmare incendiului produs la Clubul Bamboo au fost transportate sau au ajuns individual la spital, un numar de 44 persoane, astfel:
- 24 la Spitalul de Urgenta Bucuresti; - 6 la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti; - 5 la Spitalul Clinic de Urgenta Pantelimon; - 3 la Spitalul Clinic de Urgenta Colentina; - 6 la Spitalul de Urgenta Elias.
Dintre acestea au ramas internate 5 persoane, din care 4 la Spitalul de Urgenta Bucuresti (2 la Terapie Intensiva si 2 la Ortopedie) si 1 la Spitalul de Urgenta Pantelimon.
Amendaţi de trei ori
ISU Bucureşti-Ilfov (ISU BF), transmite că a eliberat, în anul 2009, avizul de securitate la incendiu, în baza solicitării administratorilor clubului Bamboo. “Până la acest moment, instituției noastre nu i s-a înaintat solicitarea în vederea eliberării autorizației de securitate la incendiu, act administrativ pentru care prevederile legale dispun obținerea acestuia până la finalul lunii iunie 2017”, a subliniat Daniel Vasile, purtătorul de cuvân al ISU BF.
Deşi avocaţii clubului Bamboo susţin că nu au primit nicio sancţiune, oficialul pompierilor militari a precizat că pentru verificarea regulilor de apărare împotriva incendiilor și asigurarea climatului de securitate pentru ocupanți, inspectorii de prevenire au derulat controale periodice și au aplicat sancțiuni pentru neregulile identificare, după cum urmează:
Ø 25 mai 2015 – au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 5.500 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalației electrice și lipsa autorizației de securitate la incendiu;
Ø 13-20 noiembrie 2015 - au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 15.000 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalației electrice și lipsa autorizației de securitate la incendiu;
Ø Noiembrie 2016 - a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare.
Potrivit legii, funcționarea unui obiectiv fără deținerea autorizației de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligația de a-și obține acest document până la finalul lunii iunie 2017. Conform legislatiei, HG 915/2015, deficientele constatate nu puteau conduce la suspendarea activitatii acestui operator economic, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov, Daniel Vasile
Pana la finalul lunii iunie a anului 2017 este termenul acordat operatorilor economici care necesita obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu.