Incendiu la o pensiune din Târgoviște: Flăcările, extinse pe 300 de metri pătrați

Incendiu la o pensiune din Târgoviște: Flăcările, extinse pe 300 de metri pătrați Sursă foto: Arhiva EvZ

Un incendiu puternic a avut loc în această după-amiază în municipiul Târgoviște. Acoperișul unei pensiuni a fost cuprins de flăcări

Duminică după-amiază, acoperișul unei pensiuni din municipiul Târgoviște a fost afectat de un incendiu, iar pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care s-au răspândit pe o suprafață de 300 de metri pătrați. Conform primelor informații, în unitatea turistică nu se aflau persoane cazate și nu au fost raportate victime.

Incendiu puternic în Târgoviște

Conform informațiilor furnizate de News.ro, incendiul a izbucnit la acoperișul unui imobil destinat pensiunii, situat pe bulevardul Eroilor din Târgoviște. La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD. Ulterior, forțele de intervenție au fost întărite cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Garda de Intervenție Voinești.

Foc extins pe 300 de metri pătraţi

Echipele de salvare au constatat că incendiul s-a răspândit pe o suprafață de 300 de metri pătrați, la nivelul acoperișului.

„În respectiva locaţie, la momentul producerii incendiului, nu erau persoane cazate”, informează oficialii ISU Dâmboviţa.

La momentul transmiterii acestei știri, incendiul este localizat și se desfășoară operațiuni pentru stingerea acestuia.

Incendiu în apropiere de Ferma Dacilor. Pompierii intervin în aceste momente

Pompierii. Sursa foto: Antena 3

Femeie găsită moartă în Bistrița-Năsăud

Tot astăzi s-a produs un incendiu și în localitatea Chețiu din Bistrița-Năsăud.

Astăzi, pe 18 februarie, polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Beclean au fost alertați prin intermediul serviciului de urgență 112 despre un incendiu izbucnit la un imobil din Chețiu, comuna Chiochiș. În urma primelor investigații efectuate, s-a constatat că în incendiu a fost surprinsă o femeie în vârstă de 62 de ani, din Bozieș, scrie publicația Răsunetul. Din păcate, aceasta a decedat din cauza leziunilor suferite. Pentru a stinge incendiul, pompierii militari de la Stația Beclean au intervenit cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță de prim ajutor SMURD. După aproximativ două ore, incendiul a fost complet stins, afectând în totalitate casa și manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind generată de jar sau scânteie de la o sobă fără acumulare de căldură.

Ne puteți urmări și pe Google News