Incendii de vegetație în Grecia. Pompierii români au intervenit pentru oprirea flăcărilor din aproprierea Atenei

Incendii de vegetație în Grecia. Pompierii români au intervenit pentru oprirea flăcărilor din aproprierea Atenei

În regiunea Schimatari, situată în nordul Greciei, 28 de pompieri români au intervenit pentru stingerea unui incendiu. Flăcările afectează o suprafaţă considerabilă de vegetație uscată, potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

Pompieri români, împreună cu cei eleni, au reușit să salveze o fermă de animale și un parc de panouri fotovoltaice din calea flăcărilor. Grecia se confruntă din nou cu incendii de vegetație.

Cum ajută pompieri români

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a DSU, autoritățile au explicată că pompierii "au dislocat în zona Dilesi un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate), colegii noștri au salvat o fermă de animale și un parc de panouri fotovoltaice din calea flăcărilor. Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români".

Ce se întâmplă în Atena

Luni, 4 iulie, în nordul Atenei un amplu incendiu de vegetație a scăpat de sub control. Autoritățile au fost obligate să dispună evacuarea unui oraș de coastă din apropiere ca măsură de precauție, informează Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cauza incendiului sunt vânturile puternice în zona Schimatari, situată la aproximativ 50 de kilometri de capitala Atena. Precum anul trecut, temperaturile ridicate au cauzat incendii. Autoritățile din Grecia le-au cerut locuitorilor să părăsească orașul Dilesi. Mai mult decât atât, funcționarea unui tren local a fost oprită.

Sprijin pentru Grecia

În ajutorul autorităților elene, au sărit zeci pompieri români și bulgari. Sunt echipe ce fac parte dintr-o forță de intervenție europeană detașate în această țară, pentru a asigura sprijin în cazul unor incendii majore de vegetație în această vară, scrie Reuters.

Grecia s-a mai confruntat și anul trecut cu incendii de proporții. Incendiile de vara trecută au mistuit circa 121.000 de hectare de pădure și vegetație în mai multe părți ale țării. Anul trecut a fost înregistrat cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani în țara elenă.

Și atunci, pompierii români s-au făcut remarcați pentru intervențiile lor la stingerea incendiilor care au pustiit insula Evra.

Cel mai grav incendiu de vegetație din Grecia a avut loc în anul 2018, tot în apropiere de Atena. Atunci, orașul Mati a fost devastat și 102 persoane și-au pierdut viața.