INCENDIAR! Facultatea de Medicină trebuie să achite daune morale unui MEDIC CELEBRU! CAZ FĂRĂ PRECEDENT

INCENDIAR! Facultatea de Medicină trebuie să achite daune morale unui MEDIC CELEBRU! CAZ FĂRĂ PRECEDENT

Conducerea UMF Iasi a fost obligata la plata unor daune morale in valoare de 50.000 de lei pentru ca nu i-au oferit postul de conferențiar pe care l-a câștigat la concurs! Medicul pediatru Smaranda Diaconescu urmează să primească și daune materiale constând în diferența de salariu. Suparati din cauza acestei situatii tensionate, sefii UMF sunt disperati sa schimbe decizia instantei si peste cateva zile se va judeca o cerere de revizuire, anunță site-ul de știri bzi.ro.

Medicul de la Spitalul de Copii "Sf. Maria”, Smaranda Diaconescu, este fiica celebrului chirurg Mihai Radu Diaconescu, fost sef de clinica la Spitalul Cai Ferate din Iasi.

In anul 2016, Smaranda Diaconescu a participat la un concurs pentru ocuparea postului de conferentiar la UMF Iasi, anterior aceasta avand calitatea de sef lucrari in cadrul institutiei. A sustinut examenul in februarie 2016, a obtinut un punctaj maxim si cu toate acestea nu a fost validata pe postul de conferentiar universitar.

In acest context, Smaranda Diaconescu a cerut ca problema sa fie rezolvata de judecatorii ieseni. A fost contestata hotararea nr. 8/11 martie 2016 emisa de Senatul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi, prin care a fost invalidat examenul organizat de institutia de invatamant superior.

De asemenea, UMF Iasi, prin rectorul prof. dr. Viorel Scripcariu, a emis si hotararea nr. 10/27 aprilie 2016, care viza validarea unui nou examen pentru postul de conferentiar, pe domeniul Pediatrie.

Curtea de Apel Iasi i-a dat castig de cauza reclamantei si a stabilit ca UMF Iasi a comis un abuz evident in momentul in care i-a invalidat concursul. Au fost dispozitiile din hotararile Senatului UMF Iasi contestate de catre Smaranda Diaconescu. Desi hotararea instantei a fost emisa pe data de 15 februarie 2018, cei de la UMF Iasi nu s-au obisnuit cu pierderea suferita si incearca acum sa gaseasca tot felul de aparari juridice, mai scriu cei de la bzi.ro. Este pentru prima data in istoria universitatii iesene cand un cadru didactic primeste daune morale pentru o asemenea situatie.

De la ce a plecat totul

Concursul care a generat intreaga poveste a fost organizat pe data de 29 februrarie 2016, pentru postul de conferentiar de Pediatrie. Pentru acest post s-au inscris medicii Smaranda Diaconescu, Valeriu Lupu, Dana Anton si Alina Luca, toti de la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iasi. In urma examenului, dr. Smaranda Diaconescu a obtinut nota maxima, 10.

Unul dintre contracandidati a depus contestatie pentru nerespectarea termenului de maximum 24 de ore in vederea publicarii rezultatelor. In urma contestatiei s-a considerat ca intr-adevar nu a fost respectat acest termen de 24 ore pentru afisarea rezultatelor si in acest context a fost anulat tot concursul.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News