Încasări mai mari din impozitele pe chirii anunțate de Serviciul Fiscal de Stat

Încasări mai mari din impozitele pe chirii anunțate de Serviciul Fiscal de StatContract de închiriere. Sursa foto: Freepik

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, la buget au fost încasate în această perioadă circa 81 de milioane de lei din impozitele pe chirii. Încasările din impozitul aplicat veniturilor obținute de persoanele fizice din închirierea bunurilor imobile au crescut cu aproximativ 35% în primele opt luni ale anului.

Peste 27.000 de contracte înregistrate

În același interval, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat peste 27.000 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile. Numărul acestora este cu peste 34% mai mare față de cel consemnat în primele opt luni ale anului trecut.

În cadrul verificărilor efectuate, inspectorii fiscali au identificat și 638 de persoane care ofereau imobile spre închiriere fără să fi înregistrat contractele la autoritățile fiscale. Ulterior, în cazul acestora au fost înregistrate 641 de contracte de dare în locațiune.

Controale la cei care fac bani din chirii

SFS anunță că, în perioada analizată, a efectuat controale la 328 de persoane fizice. În urma verificărilor, au fost stabilite suplimentar plăți de bază în valoare de aproape 474.000 de lei și penalități de peste 22.000 de lei.

De asemenea, persoanele verificate au primit amenzi în valoare totală de peste 35.000 de lei, potrivit datelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat.

Serviciul Fiscal de Stat Republica Moldova

Serviciul Fiscal de Stat Republica Moldova

Cele mai mari încasări din impozitul aferent veniturilor obținute din chirii au fost raportate în municipiul Chișinău. Capitala este urmată de municipiul Bălți și de raioanele Ialoveni și Cahul.

Ce obligații au proprietarii care dau locuințe în chirie

Persoanele fizice care oferă spre închiriere proprietăți imobiliare trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea lunară prevăzută în contract.

Contractul de locațiune trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de șapte zile de la data încheierii. Impozitul aferent veniturilor din chirii trebuie achitat lunar, până la data de 25.

Regulile se aplică și persoanelor care își oferă proprietățile spre închiriere prin intermediul platformelor online, inclusiv Booking și Airbnb.

Autoritățile fiscale recomandă proprietarilor să respecte obligațiile privind declararea și impozitarea veniturilor obținute din chirii, în condițiile în care controalele și măsurile de verificare continuă.