Cabinetul Mureșan a căzut cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă. Live text
- Iuliu Vlădescu
- 30 septembrie 2026, 15:24
Sursa: Inquam Photos/Ocrav Ganea
- Update - Cabinetul Mureșan a căzut cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă
- Update - Votul s-a încheiat
- Update - Minoritățile nu susțin guvernul
- Update - Diana Buzoianu: Mulţi au fost beneficiarii direcţi ai unui sistem injust format din cutii de pantofi, avioane Nordis, vizite la Mykonos
- „În guvernul actual noi ne-am uitat la companiile care nu livrau rezultate, la privilegiile injuste, la serviciile care nu erau prestate către cetăţeni. Şi atunci a început scandalul cu PSD. A început blocajul cu PSD şi aţi ajuns să dărămaţi un guvern cu prietenii dumneavoastră de la AUR. Domnul Grindeanu v-a promis tututor că vă întoarceţi în câteva zile la guvernare.
- Update - Kelemen Hunor: societatea nu mai are răbdare cu noi
- „Nu noi avem nevoie de guvern. Nu USR, nu PNL şi nu PSD are nevoie de guvern. România are nevoie de guvern. Omul când îşi pierde răbdarea, când societatea îşi pierde răbdarea, nu mai are încredere în instituţii, nu mai are încredere în politicieni şi îşi ia soarta în propriile mâini, iar reacţia va fi pe măsură.
- Update - George Simion: Nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberaţi pe Călin Georgescu
- „Ne-aţi ameninţat, aţi trimis private jet-uri după noi, aţi pus patronii de televiziune să încerce să ne cumpere, să ne ameninţe. Pe bursa neagră a voturilor pentru aceste guverne temporare, un vot a ajuns să se tranzacţioneze cu câteva sute de mii de euro. Avem şi filmările, le vom prezenta în episoadele următoare. Vedeţi, voi v-aţi aruncat la câteva zeci de mii, aveţi şi voi grijă pe viitor cum negociaţi.
- „Nu există decât înainte sau sus. Ştiţi voi unde. Nu vă murdăriţi sufletele din cauza fricii şi mă uit în special la cei care au venit votaţi de români în acest Parlament pe un mandat suveranist. Refuzaţi să votaţi astăzi şi picaţi acest guvern aşa cum trebuie, cu un scor record. Românii, dragi colegi, sunt singurii care vă pot dicta.
- Update - Sorin Grindeanu: Este un alt guvern Bolojan, cu mai mult userism
- Vă anunţ, că nimeni din PSD nu a fost impresionat de ameninţările domnului Mureşan. Nu e nu! PSD va vota doar un guvern care ţine cu România”, a mai afirmat liderul PSD.
- Update - Siegfried Mureşan: Vom guverna pe bază de competenţă, pe bază de adevăr
- „Vreau să ştiţi că îmi doresc un Parlament puternic. Vreau ca Parlamentul României să fie o instituţie puternică şi vreau ca cele mai importante decizii pentru România să fie luate aici, prin votul dumneavoastră. Voi avea mereu deschidere totală faţă de propunerile legitime pe care le veţi face şi faţă de dumneavoastră”, a adăugat Siegfried Mureşan.
- „Să reducem birocrația pentru antreprenori. Să avem un singur ghişeu pentru cetăţeni (..) Mai puţină birocraţie, zero risipă, mai mult respect pentru oameni. Aceasta este reforma statului pe care o propunem, un stat care îi serveşte pe oameni, un stat care să facă viaţa de zi cu zi a oamenilor mai simplă”, a adăugat el.
- Update - Scandal făcut de Diana Șoșoacă la ședința de învestire a Guvernului
- A început ședința pentru învestirea Guvernului
- Cine ar urma să facă parte din Guvern
- Ce se întâmplă dacă Guvernul este respins
Update - Cabinetul Mureșan a căzut cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă
Update - Votul s-a încheiat
Votul de învestitură pentru cabinetul lui Siegfried Mureşan s-a încheiat, urmează numărătoare și anunțarea rezultatului.
Update - Minoritățile nu susțin guvernul
Liderul grupului minorităților naționale a declarat că fiecare dintre colegii săi va vota așa cum consideră și s-a declarat nemulțumit de timul scurt alocat pentru discurs.
„Într-un minut, ce să spui? M-am gândit să fac un colaj din fraze din Caragiale. Funcţionează întotdeauna, de când mă ştiu eu în Parlament. Dar mi-am dat seama că un minut e prea puţin. Şi atunci tot ce pot să fac este să anunţ că grupul nostru va vota liber, adică fiecare coleg va vota aşa cum consideră că este oportun. Data viitoare vă promit că pregătesc colajul din Caragiale”, a afirmat Varujan Pambuccian.
Update - Diana Buzoianu: Mulţi au fost beneficiarii direcţi ai unui sistem injust format din cutii de pantofi, avioane Nordis, vizite la Mykonos
„Ştim cu toţii de ce România nu s-a schimbat în ultimele decenii în bine. Pentru că foarte mulţi dintre oamenii care au fost la guvernare au fost beneficiarii direcţi ai unui sistem injust: cutii de pantofi, avioane Nordis, vizite la Mykonos, toate vilele pe toate străzile.
Care era marele pericol pentru toată această realitate? Că anumiţi oameni ar fi putut să ajungă la guvernare şi să nu mai lupte pentru beneficiile astea injuste, ba contră, să lupte ca să schimbe acest sistem”, a declarat Diana Buzoianu.
„În guvernul actual noi ne-am uitat la companiile care nu livrau rezultate, la privilegiile injuste, la serviciile care nu erau prestate către cetăţeni. Şi atunci a început scandalul cu PSD. A început blocajul cu PSD şi aţi ajuns să dărămaţi un guvern cu prietenii dumneavoastră de la AUR. Domnul Grindeanu v-a promis tututor că vă întoarceţi în câteva zile la guvernare.
News flash. Au trecut cinci luni. Aţi avut timp şi să vă faceţi majorităţi şi să vă faceţi jocuri politice şi să vă faceţi toate negocierile. Nu aţi reuşit. Au picat toate. Astăzi a venit momentul să recunoaşteţi că nu mai puteţi să blocaţi o ţară întreagă doar pentru că aţi promis unor baroni locali că indiferent de situaţie vă întoarceţi în câteva zile la guvernare”, a mai spus Buzoianu.
Update - Kelemen Hunor: societatea nu mai are răbdare cu noi
„Nu voi vorbi despre programul de guvernare. Acesta a fost prezentat detaliat în comisie de specialitate şi nu voi vorbi nici despre cabinet. În aceste câteva minute pe care le am la dispoziţie, voi vorbi despre răbdare, responsabilitate şi speranţă.
Nu spun o nouătate, dar vreau să subliniez încă o dată, societatea nu mai are răbdare cu noi. Oamenii şi-au pierdut răbdarea. După 148 de zile, nu suntem în stare să învestim un guvern cu puteri depline şi acest lucru este inacceptabil”, a declarat Kelemen Hunor.
„Nu noi avem nevoie de guvern. Nu USR, nu PNL şi nu PSD are nevoie de guvern. România are nevoie de guvern. Omul când îşi pierde răbdarea, când societatea îşi pierde răbdarea, nu mai are încredere în instituţii, nu mai are încredere în politicieni şi îşi ia soarta în propriile mâini, iar reacţia va fi pe măsură.
Va alege ceea ce este mai rău pentru ţara noastră, va alege extremele, va alege populismul, va alege ceva care poate arată bine, poate sună bine, dar este ca o poză a deşertului la răsărit, un kitsch politic”, a mai spus preşedintele UDMR.
„Acum 2 ani am cerut votul oamenilor în programe diferite, dar poate cu un gând comun, să facem ceva bun pentru oameni, să fim raţionali, să oferim soluţii la toate problemele, inclusiv la cele care poate nu au fost create de noi. Şi în loc de raţiune, în loc de guvernare, oferim doar certuri fără sfârşit. Polarizare dusă la extreme, ego-uri supradimensionate şi aruncarea responsabilităţii în curtea celuilalt. Avem doar linii roşii, avem doar aşteptări de la celălalt în loc să fim raţionali”, a mai spus Kelemen.
„Dar când noi oferim doar spectacol, se pierde speranţa. Şi în politică, atunci când omul şi-a pierdut orice speranţă, speranţa că cel care a fost votat de el nu mai lucrează pentru el, în disperare, sigur că va căuta soluţia în altă parte”, a mai spus liderul UDMR.
„Dar se pierd încet, încet. Nu din cauza extraterestrilor, şi nu din cauza forţelor străine, ci din cauza noastră. Ce se va întâmpla astăzi depinde de noi, de fiecare dintre voi”, a încheiat liderul UDMR.
Update - George Simion: Nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberaţi pe Călin Georgescu
„Vă trece un fior rece aşa pe şira spinării de fiecare dată când auziţi de votul românilor şi de alegeri democratice. Asta este soluţia constituţională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România şi are o dungă roşie aşa pe buletin şi îşi permite să traseze linii roşii legate de guvernarea ţării.
Nu ne intimidează! Am venit astăzi la acest pupitru pentru a da răspunsul din partea noastră. Şi răspunsul este: nu! Nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici în Parlament să-i reprezentăm cu cinste şi cu demnitate”, a declarat George Simion în plenul Parlamentului.
„Ne-aţi ameninţat, aţi trimis private jet-uri după noi, aţi pus patronii de televiziune să încerce să ne cumpere, să ne ameninţe. Pe bursa neagră a voturilor pentru aceste guverne temporare, un vot a ajuns să se tranzacţioneze cu câteva sute de mii de euro. Avem şi filmările, le vom prezenta în episoadele următoare. Vedeţi, voi v-aţi aruncat la câteva zeci de mii, aveţi şi voi grijă pe viitor cum negociaţi.
Aţi otrăvit societatea şi la propriu şi la figurat şi aţi încercat să ne intimidaţi şi să ne acuzaţi cu fel de fel de Iude care erau puse să vorbească împotriva noastră. Nu aveţi nimic sfânt şi de ziua mea l-aţi arestat pe domnul Călin Georgescu, iar ieri, înaintea unui vot important pentru ţară, l-aţi trimis la Arestul Central şi pe mine m-aţi avertizat că eu sunt următorul. Nu ne este frică!”, a mai spus Simion.
„În ciuda tuturor ameninţărilor, nu votăm acest guvern marionetă şi, ca să se audă şi vocea românilor tare şi clar în Parlamentul României, vreau să vă zic că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberaţi şi faceţi dreptate lui Călin Georgescu. Noi suntem toţi pentru unul şi unul pentru toţi, aşa că o să-l apărăm pe Călin Georgescu, familia lui şi familia tuturor românilor care s-au săturat de voi, s-au săturat de acest gunoi, s-au săturat de noi şi noi guverne provizorii şi vor o altă direcţie şi vor o conducere românească. Mai devreme sau mai târziu o să ajungem acolo şi cu voia lui Dumnezeu cred că o să fie mai devreme”, a mai spus Simion.
„Nu există decât înainte sau sus. Ştiţi voi unde. Nu vă murdăriţi sufletele din cauza fricii şi mă uit în special la cei care au venit votaţi de români în acest Parlament pe un mandat suveranist. Refuzaţi să votaţi astăzi şi picaţi acest guvern aşa cum trebuie, cu un scor record. Românii, dragi colegi, sunt singurii care vă pot dicta.
Eu vă voi întinde o mână şi ofer tuturor celor care nu votează astăzi acest guvern marionetă şi vin de partea poporului român un loc pe lista poporului român la următoarele alegeri. Poate să se zvârcolească dracii oricât vor ei! Trebuie să ne ţinem coloana dreaptă, pentru că principiile nu sunt haine pe care să le schimbi de la un an la altul. Lumea, dragii mei, este mică, dar Dumnezeu este mare. Aşa că noi astăzi alegem să mergem înainte doar cu Dumnezeu”, a încheiat liderul AUR.
Update - Sorin Grindeanu: Este un alt guvern Bolojan, cu mai mult userism
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat la audierile din Parlament că acest cabinet este „un alt guvern Bolojan cu mai mult userism în el”.
„Astăzi, ar fi trebuit să punem capăt uneia dintre celei mai mari crize politice din istoria recentă a României. De 150 de zile, ţara este complet BLOCATĂ deoarece DREAPTA a refuzat să accepte un lucru simplu: direcţia în care merge România este una complet greşită! Privilegiile sunt mai importante pentru PNL-USR decât economia şi viaţa oamenilor.
În locul soluţiilor raţionale, aţi ales războiul politic. În locul românilor, aţi ales să vă ţineţi de scaune. În loc să puneţi umărul la formarea rapidă a unui Guvern, aţi prelungit agonia politică cu încă 10 zile de criză. Doar ca să veniţi astăzi în faţa românilor cu un Guvern marionetă”, a declarat Grindeanu.
„Acesta NU este un Guvern al României. Este doar un alt guvern Bolojan, cu mai mult USR-rism în el. Un BOLOJAN 2.0 care va aplica fix aceeaşi reţetă a dezastrului şi austerităţii. Partidul Social Democrat spune nu acestui guvern Bolojan reşapat. Partidul Social Democrat spune nu acestui program scris cu inteligenţă artificială.
Vă anunţ, că nimeni din PSD nu a fost impresionat de ameninţările domnului Mureşan. Nu e nu! PSD va vota doar un guvern care ţine cu România”, a mai afirmat liderul PSD.
„Domnule Mureşan – când dumneavoastră eraţi preocupat să legaţi dopul de sticlă la Bruxelles, PSD lupta şi reuşea să bage România în Schengen! Am reuşit asta inclusiv împotriva voastră – a găştii lui Macovei, care aţi inventat MCV pentru a ţine România în afara Schengen ani şi ani de zile. Şi continuaţi să faceţi rău ţării împreună cu colegii voştri de la USR care se cred în filme poliţiste de duzină. Vă imaginaţi tot felul de conspiraţii. dar n-aveţi nicio jenă să semnaţi cu două mâini scrisori pentru suspendarea fondurilor europene pentru România”, a mai susținut Grindeanu.
„După 150 de zile de haos, este momentul ca această guvernare a eşecului să plece acasă definitiv. Vreţi să prelungiţi criza?! Atunci mergeţi în continuare pe calea anticipatelor. După alegeri, veţi încăpea toţi într-un lift. Fără să vă înghesuiţi!”, a încheiat preșeidntele PSD.
Update - Siegfried Mureşan: Vom guverna pe bază de competenţă, pe bază de adevăr
„Vom guverna pe bază de competenţă, pe bază de adevăr” a declarat, în plenul Parlamentului, premierul desemnat Siegfried Mureşan
„Avem de ales între o Românie care merge înainte şi una care rămâne pe loc. Avem de ales între reformă şi protejarea statului”, a mai spus politicianul.
„Am venit cu plăcere astăzi în faţa dumneavoastră, pentru a prezenta viziunea noastră pentru România, pentru a prezenta programul de guvernare şi lista completă a Guvernului. În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru munca pe care dumneavoastră, ca parlamentari, o faceţi zi de zi aici, în Parlamentul României.
Sunt de 12 ani membru al Parlamentului European şi ştiu cât este de importantă munca legislativă. Pentru mine a fi parlamentar înseamnă a fi aproape de oameni, să-i asculţi, să-i reprezinţi, să te lupţi pentru drepturile lor, să găseşti sprijin pentru ei, să găseşti soluţii. Ştiu că şi dumneavoastră faceţi asta şi vă mulţumesc”, a mai spus Mureșan.
„Vreau să ştiţi că îmi doresc un Parlament puternic. Vreau ca Parlamentul României să fie o instituţie puternică şi vreau ca cele mai importante decizii pentru România să fie luate aici, prin votul dumneavoastră. Voi avea mereu deschidere totală faţă de propunerile legitime pe care le veţi face şi faţă de dumneavoastră”, a adăugat Siegfried Mureşan.
„Vă propun astăzi un stat modern pentru cetăţeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi şi ce vom face pentru ca mâine lucrurile să fie şi mai bune în ţara noastră. Astăzi vă prezint un proiect pentru România, iar dumneavoastră decideţi dacă mergem pe acest drum”, a mai spus europarlamentarul.
„Vom guverna pe bază de competenţă, pe bază de adevăr”, a mai spus Mureșan.
„Avem de ales între o Românie care merge înainte şi una care rămâne pe loc. Avem de ales între reformă şi protejarea statului. Avem de ales între o Românie puternică şi o Românie singură. Iar guvernul pe care îl propun este un guvern pentru o Românie puternică, pentru o Românie a regulilor, a legilor, a valorilor, pentru o Românie europeană şi pentru o Românie care merge înainte.
Vă propun o Românie care apreciază eforturile făcute de oameni în acest ultim an de guvernare. Ţara noastră este astăzi mai stabilă decât a fost în urmă cu un an de zile, datorită muncii responsabile făcute de guvernul României în ultimul an, şi pentru asta aş dori să-i mulţumesc”, a mai spus premierul desemnat.
„Prin programul nostru de guvernare propunem să reducem numărul de parlamentari, în conformitate cu rezultatele ultimului recensământ, să limităm numărul de secretari de stat la fiecare minister, la trei secretari de stat, să punem ordine în companiile de stat în primele 12 luni de mandat. Ele trebuie să ofere servicii bune pentru oameni, să facă profit pentru statul român, nu să fie surse de pierderi pe care, cu greu să le acoperim din taxele şi impozitele românilor”, a mai spus Mureșan în discursul din Parlament.
„Să reducem birocrația pentru antreprenori. Să avem un singur ghişeu pentru cetăţeni (..) Mai puţină birocraţie, zero risipă, mai mult respect pentru oameni. Aceasta este reforma statului pe care o propunem, un stat care îi serveşte pe oameni, un stat care să facă viaţa de zi cu zi a oamenilor mai simplă”, a adăugat el.
„Vrem o ţară în care oamenii muncesc pentru a trăi mai bine, nu doar pentru a ajunge de la o lună la alta”.
„Le mulţumesc românilor din diaspora pentru tot ceea ce fac pentru România şi îmi doresc ca tot mai mulţi dintre ei să se poată întoarce acasă şi mulţumim Europei că are grijă de mai multe milioane de români de care noi, din păcate, nu am reuşit să avem grijă până acum. Iar pentru ca oamenii să se poată întoarce acasă, au nevoie de mai mult decât de prime şi stimulente.
Se vor întoarce când vor putea avea în România ceea ce au găsit în ţările în care locuiesc acum în diaspora: locuri de muncă bune, servicii publice care funcţionează şi şansa de a reuşi prin muncă. Asta înseamnă pentru noi o Românie prosperă. O Românie în care munca este apreciată şi o Românie în care te poţi împlini prin munca cinstită. Iar pentru a construi această Românie avem oportunitatea pe care generaţiile dinaintea noastră nu au avut-o”, a mai spus Siegfried Mureșan.
Update - Scandal făcut de Diana Șoșoacă la ședința de învestire a Guvernului
Cu puține momente înainte de începerea ședinței camerelor reunite, lidera partidului SOS, Diana Șoșoacă, a strigat pe holurile Parlamentului și a fcut scandal.
La ora 13:00, camerele reunite ale Parlamentului au început ședința pentru învestirea Guvernului. Cabinetul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan este supus, miercuri, votului Parlamentului, într-un moment decisiv pentru criza politică. Pentru învestire sunt necesare cel puțin 233 de voturi, adică majoritatea deputaților și senatorilor.
A început ședința pentru învestirea Guvernului
Siegfried Mureșan va prezenta programul de guvernare, după care vor avea loc dezbaterile și votul secret, cu bile, asupra întregului Cabinet și a programului.
Mureșan susține că are în jur de 200 de voturi certe și că a purtat discuții cu reprezentanții minorităților naționale, parlamentari neafiliați și grupuri mai mici. PNL, USR și UDMR formează nucleul politic al Cabinetului, însă cele trei formațiuni însumează aproximativ 170 de mandate.
PSD și AUR au anunțat că nu vor vota Guvernul Mureșan. Social-democrații vor fi prezenți în sală, în timp ce parlamentarii AUR au anunțat că nu vor participa la vot.
Cine ar urma să facă parte din Guvern
Propunerile PNL:
- Vicepremier și ministru al Afacerilor Interne: Mircea Abrudean
- Finanțe: Alexandru Nazare
- Muncă, Familie, Tineret și Solidaritate Socială: Raluca Turcan
- Sănătate: Oana Gheorghiu
- Investiții și Proiecte Europene: Dragoș Pîslaru
- Educație și Cercetare: Mihai Dimian
- Energie: Sebastian Burduja
Propunerile USR:
- Vicepremier și ministru al Apărării Naționale: Radu Miruță
- Mediu: Diana Buzoianu
- Afaceri Externe: Oana Țoiu
- Transporturi: Cătălin Drulă
- Economie: Irineu Darău
Propunerile UDMR:
- Vicepremier și ministru al Agriculturii: Tánczos Barná
- Dezvoltare: Cseke Attila
- Cultură: Ötvös Koppány
Ministru independent, susținut de cele trei partide:
- Justiție: Andrea Chiş
Audierile din comisiile parlamentare au avut loc luni și marți, iar avizele primite de candidați sunt consultative. Printre cei avizați negativ s-au numărat Sebastian Burduja, Radu Miruță, Cătălin Drulă și Irineu Darău, în timp ce Alexandru Nazare, Tánczos Barna, Oana Țoiu, Mircea Abrudean și Dragoș Pîslaru au primit avize favorabile.
Programul de guvernare a fost construit în cinci zile și cuprinde 372 de măsuri și 16 ministere. Cabinetul propune menținerea direcției de reformă asociate guvernării Bolojan, dar pune un accent mai mare pe relansarea economică.
În plan fiscal, programul prevede menținerea TVA și revenirea la cota de 19% „de îndată ce se va putea”, o rectificare bugetară în primele 30 de zile de la învestire și menținerea deficitului în ținta de 6,2% din PIB. Sunt prevăzute și măsuri de reformare a administrației, inclusiv limitarea numărului de secretari de stat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public și comasarea ANAF cu Autoritatea Vamală.
Un punct important îl reprezintă reducerea numărului de parlamentari de la 465 la 405, măsură care ar putea influența inclusiv calculele politice din jurul votului de miercuri.
Ce se întâmplă dacă Guvernul este respins
Respingerea Cabinetului Mureșan ar reprezenta al doilea eșec consecutiv al unei solicitări de învestitură, după Cabinetul Adrian Veștea. În acest scenariu, s-ar îndeplini condiția constituțională referitoare la respingerea a cel puțin două solicitări de formare a Guvernului, una dintre condițiile necesare pentru ca președintele să poată dizolva Parlamentul.
Decizia privind dizolvarea Legislativului îi aparține însă președintelui Nicușor Dan. Șeful statului a declarat în repetate rânduri că nu își dorește alegeri anticipate, considerând că acestea ar prelungi instabilitatea politică.
„E momentul ca această criză politică să se încheie”, a transmis marți președintele, cerând partidelor să ajungă la o soluție negociată.
În același timp, liderii PSD și AUR au respins Cabinetul Mureșan și au susținut că actuala formulă nu poate asigura o majoritate parlamentară stabilă. Votul de miercuri va arăta dacă premierul desemnat reușește să obțină cele 233 de voturi necesare sau dacă România intră într-o nouă etapă a crizei politice.