Încă un scandal de spionaj, cu Rusia în prim-plan. A fost expulzat!

Încă un scandal de spionaj, cu Rusia în prim-plan. A fost expulzat!

Norvegia a anunţat, miercuri, expulzarea unui diplomat rus, la câteva zile după arestarea la Oslo a unui norvegian suspectat de spionaj în favoarea Rusiei.

Luni, serviciile de informaţii norvegiene (PST) au dezvăluit că au arestat cu două zile în urmă un norvegian suspectat că a transmis informaţii sensibile unei persoane prezentate drept un agent al spionajului rusesc, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„L-am informat pe ambasadorul Rusiei că un angajat al Ambasadei ruse a fost declarat indezirabil ca diplomat şi va fi rugat să părăsească Norvegia”, a transmis o purtătoare de cuvânt a Ministerului norvegian al Afacerilor Externe, Siri Svendsen, într-un e-mail către AFP.

„Am făcut asta pentru că au existat acţiuni incompatibile cu rolul şi statutul său de diplomat”, a adăugat ea.

Spionaj la Vatican! Hackerii chinezi s-au infiltrat în serverele Papei

Scandal de spionaj China-SUA. Un fost agent al CIA, prins că vindea secrete Beijingului

Bombă uriașă detonată în Balcani. Premierul, implicat într-o rețea de crimă organizată

Diplomatul respectiv, ataşat secţiunii comerciale a legaţiei, are termen până la sfârşitul săptămânii să părăsească Norvegia, a precizat ministerul.

Nu se ştie deocamdată dacă este vorba de aceeaşi persoană care se afla în compania norvegianului arestat sâmbătă de PST într-un restaurant din Oslo.

Acesta este un bărbat de 50 de ani care lucra pentru biroul de certificare DNV GL, specializat în verificarea instalaţiilor industriale şi mijloacelor de transport.

„Șeriful adjunct al Statelor Unite” vrea arme hipersonice împotriva Chinei

Ruşii au ameninţat România! MAE a şi replicat. Mesaje pentru cărţile de istorie

Scandal internațional de spionaj. Diplomat rus la Geneva, ofițer de informații al GRU

DNV GL a precizat la rândul său că acest angajat al diviziei 'petrol şi gaze' nu avea certificat de securitate şi, prin urmare, nu a lucrat la proiecte pentru industria apărării, forţele armate norvegiene sau orice altă instanţă guvernamentală unde este nevoie de o astfel de autorizaţie.

Potrivit angajatorului său, el conducea un proiect industrial de imprimare 3D.

Omul care fabrica probe pentru a obține mandate de interceptare a pledat vinovat

Interesele fundamentale ale națiunii, în pericol major. A furnizat informații Rusiei!

Eterna dilemă Snowden: patriot sau trădător? Americanii îl acuză de profit până la cer

Ne puteți urmări și pe Google News