Încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0 se deschid circulației. Legătură directă între A3 și A2
- Cristi Buș
- 3 noiembrie 2026, 15:40
Autostrada Bucureștiului. Sursa Foto: Facebook
Încă 13 kilometri dinAutostrada Bucureștiului (A0), pe sectorul cuprins între Autostrada Soarelui (A2) și DN2, vor fi deschiși circulației miercuri. Anunțul a fost făcut marți de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a precizat că este vorba despre loturile 3 și 4 ale secțiunii nordice.
Potrivit acestuia, deschiderea celor două loturi va asigura continuitatea circulației pe partea de nord a Autostrăzii Bucureștiului și va permite realizarea unei legături directe între A3, București–Ploiești, și A2, București–Constanța.
Sorin Grindeanu a mai precizat că noul sector va oferi transportatorilor rute alternative pentru tranzitul în zona Capitalei.

Sursa foto: Freepik
Autostrada Bucureștiului. Investiție de 710 milioane de lei pentru loturile 3 și 4 ale A0
Președintele PSD a a mai spus că lucrările de construcție pentru loturile 3 și 4 au început în anul 2024, în perioada în care ocupa funcția de ministru al Transporturilor.
Valoarea totală a investiției este de 710 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea a fost asigurată prin Programul Transport 2021–2027.