Un înalt oficial maghiar spune că Vladimir Putin nu va fi arestat dacă merge în Ungaria

Un înalt oficial maghiar spune că Vladimir Putin nu va fi arestat dacă merge în Ungaria Vladimir Putin și Viktor Orban. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ungaria nu îl va aresta pe liderul rus dacă acesta va veni în țară, în ciuda mandatului de arestare pentru președintele Vladimir Putin emis de Curtea Penală Internațională (CPI).

Gergely Gulyás, șeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat că Ungaria nu îl va aresta pe președintele rus Vladimir Putin dacă acesta ar intra pe teritoriul ungar, întrucât nu ar exista niciun temei juridic.

Gulyás a remarcat că, conform sistemului juridic maghiar, Budapesta nu are temeiuri legale pentru a-l aresta pe președintele rus, deși Ungaria a semnat și ratificat Statutul de la Roma.

Vladimir Putin nu va fi arestat dacă merge în Ungaria

Mai exact, Ungaria a semnat şi a ratificat Statutul de la Roma, document în baza căruia a fost înfiinţată Curtea Penală Internaţională (CPI), instanţa ce a emis vineri un mandat de arestare pe numele actualului preşedinte al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, acuzat de deportarea ilegală a mii de copii ucraineni.

Ne puteți urmări și pe Google News

CPI susţine că există motive rezonabile pentru a crede că Putin poartă o responsabilitate penală individuală în acest caz. Fiind întrebat dacă Vladimir Putin ar fi arestat în cazul în care acesta intră în Ungaria, Gergely Gulyas a spus că Statutul de la Roma nu a fost promulgat în Ungaria.

„Ne putem referi la legislaţia ungară şi pe baza acesteia noi nu îl putem aresta pe preşedintele rus... întrucât statutul CPI nu a fost promulgat în Ungaria”, a explicat Gulyas.

Guvernul ungar nu şi-a definitivat o poziţie cu privire la mandatul de arestare emis pe numele lui Vladimir Putin

„Aceste decizii nu sunt cele mai fericite întrucât ele duc lucrurile către escaladare şi nu către pace, aceasta este opinia mea personală, subiectivă”, a adăugat demnitarul ungar.

De fapt, Ungaria a aprobat doar în mod oficial Statutul de la Roma, dar nu și-a schimbat legislația pentru a-l pune în aplicare. Gulyás a adăugat că guvernul ungar nu și-a format o poziție cu privire la mandatul de arestare pentru Putin, dar și-a exprimat opinia pe această temă. Curtea Penală Internaţională a emis vineri mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului prezidenţial rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, pentru deportarea a mii de minori ucraineni în Rusia.

Rusia nu este parte a Statutului de la Roma, ceea ce înseamnă că mandatele de arestare emise de CPI nu au forţă juridică pe teritoriul său. Totuşi, decizia CPI ar putea împiedica deplasarea preşedintelui rus în oricare din cele 123 de state ce recunosc jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale, scrie pravda.com.ua.