„În următoarele 10 zile, oamenii vor muri”. Apelul disperat al unui primar

„În următoarele 10 zile, oamenii vor muri”. Apelul disperat al unui primar

Bill de Blasio, primarul oraşului New York, atras atenția că metropola pe care o conduce este epicentrul epidemiei de coronavirus din Statele Unite și că este cea mai mare criză de la Marea Criză Economică.

„Dacă nu vom primi mai multe ventilatoare medicale în următoarele 10 zile, oamenii vor muri”, a declarat primarul Bill de Blasio, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID-19 a trecut de 8.000 în cel mai populat oraş al Statelor Unite, în timp ce numărul deceselor a ajuns la 60.

La nivel naţional, numărul de cazuri a trecut de 29.000, cu cel puţin 385 de morţi.

Numărul de cazuri de COVID-19 din Statele Unite şi Spania este depăşit doar de cel din China şi cel din Italia, aceasta din urmă raportând săptămâna trecută un număr record de decese zilnice din cauza coronavirusului.

„Aceasta va fi cea mai mare criză internă din Marea Criză Economică. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o mobilizare la scară largă a armatei americane”, a declarat de Blasio referindu-se la criza economică din anii ’30.”

New York, California, Illinois, Connecticut şi New Jersey au instituit carantine la nivel naţional.

Pe tot globul, miliarde de oameni se adaptează la o nouă realitate, ţări precum Italia, Spania şi Franţa fiind practic blocate, în timp ce mai multe naţiuni din America de Sud iau măsuri similare pentru a încerca să evite contagiunea. La nivel global, numărul cazurilor de coronavirus a depăşit 300.000, iar cel al morţilor este de peste 14.000.

Restricţiile care afectează segmente mari ale publicului american pentru a încerca să se reducă răspândirea coronavirusului ar putea dura 10 până la 12 săptămâni, sau până la începutul lunii iunie, a declarat duminică secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin.

Parlamentarii de la Washington se apropie de un acord care ar putea injecta o sumă record de 1.000 de miliarde de dolari în economie pentru a limita daunele provocate de coronavirus.

Ăn acest context, Blasio a afirmat că: „Dacă preşedintele nu acţionează, vor muri oameni care ar fi putut să trăiască”,

Spitalele au nevoie de echipamente de protecţie pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi pentru ventilatoare, deoarece se pregătesc pentru un val de pacienţi care vor avea nevoie de ajutor pentru respiraţie, în condiţiile în care cazurile severe duc adesea la pneumonie şi la scăderea funcţiei pulmonare.

Andrew Cuomo, guvernatorul din New York, a cerut guvernului federal să preia achiziţia de materiale medicale, astfel încât statele să nu fie nevoite să concureze între ele pentru resursele de care au nevoie urgent. El a reiteral, de asemenea, o solicitare pentru Corpul de Ingineri al Armatei pentru a construi spitale temporare.

Săptămâna trecută, administraţia preşedintelui Donald Trump a făcut eforturi pentru a adopta măsuri agresive pentru a stopa impactul economic, după ce Trump a încercat să minimizeze riscurile generate de virus.

Trump a scris duminică pe Twitter că producătorii auto Ford Motor, General Motors şi Tesla au primit undă verde să producă ventilatoare şi alte articole deficitare.

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional al Alergiilor şi Bolilor Infecţioase din SUA, a declarat duminică că administraţia de la Casa Albă a recunoscut urgenţa situaţiei din New York.

„Nu doar New York-ul încearcă doar să obţină resurse, ci vom obţine fonduri din partea guvernului federal”, a spus Fauci.

Producătorul american de medicamente Merck a anuntat că duminică dimineaţă a livrat în New York 500.000 de măşti donate.

„Timpul contează, minutele contează, iar aceasta este literalmente o problemă de viaţă şi de moarte”, a spus el.

De asemenea, el i-a criticat pe locuitorii din New York care au mers în parcuri şi în alte locuri şi nu respectat distanţarea socială. El a menţionat că „53% din cazurile din New York sunt ale unor persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani”, potrivit stirileprotv.ro