ÎN SFÂRȘIT! Metroul românesc intră în rândul lumii! Nu mai trebuie să treci pe la bancomat ca să iei cartelă
- Raluca Florescu
- 6 februarie 2015, 13:48
Metrorex organizează o licitație prin care va achiziționa servicii bancare în valoare de 1,466 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare, potrivit anunțului postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Anunţul implică încheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic pe o durată de 4 ani.
Serviciile bancare se referă la plata prin POS la casierii, automate de vânzare cartele şi direct la turnichet cu card bancar contactless. Sursele de finanţare sunt asigurate prin bugetul de stat şi venituri proprii.
În prezent, doar câteva stații de metrou permit plata cu cardul pentru achiziția de cartele sau abonamente. Și mai puține stații sunt prevăzute cu dispozitive de citire a cardurilor contactless, lângă turchineți.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 24 februarie 2015, ora 10,00, urmând ca acestea să fie deschise două ore mai târziu.