În Republica Moldova se instituie starea de urgență. Este pentru a doua oară

În Republica Moldova se instituie starea de urgență. Este pentru a doua oară

Guvernul Republicii Moldova a adoptat marţi o Hotărâre prin care cere reinstaurarea stării de urgenţă. Astfel, executivul de la Chișinău va propune în cel mai scurt timp Parlamentului să declare stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării.

În Republica Moldova se instituie starea de urgență. Ministrul Justiţiei Fadei Nagacevschi a afirmat că măsurile aplicate vor depinde de comportamentul cetățenilor.

„Starea de urgență nu prevede închidrea economică a țării”

Starea de urgenţă nu prevede închiderea economică a R. Moldova iar măsurile aplicate vor fi corespunzătoare comportamentului cetăţenilor. Ţinând cont de caracterul Guvernului în exerciţiu, nu putem indica termenul maxim al stării de urgenţă, acest termen fiind lăsat în dependenţă de evoluţia pandemică ulterioară”, a declarat ministrul Justiţiei Fadei Nagacevschi.

În urmă cu un an, pe 17 martie, Parlamentul a votat declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul R.Moldova pentru o perioadă de 60 de zile.

Potrivit documentului de atunci, pe perioada stării de urgenţă Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova era responsabilă de emiterea dispoziţiilor în vederea punerii în executare a mai multor măsuri. Printre acestea se numără: instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară; instituirea unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării; introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitare obligatorii; stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entităţile.

În Parlament va fi o simplă formalitate

În Republica Moldova se instituie starea de urgență. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat marţi că PSRM şi Partidul „ŞOR” ar intenţiona să voteze în cadrul şedinţei Parlamentului de joi, 1 aprilie, instituirea stării de urgenţă pentru următoarele 60 de zile.

El a susţinut că socialiştii şi Dodon ăși dau seama că la Curtea Constituţională va fi dată o decizie favorabilă Maiei Sandu la solicitarea privind constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, motiv pentru care au decis să nu aştepte hotărârea Curţii şi să declare stare de urgenţă. Consecinţa fiind împuterniciri suplimentare pentru Guvernul demisionar, dar şi blocarea alegerilor, pentru că în perioada stării de urgenţă nu pot avea loc alegeri pentru autorităţile publice centrale şi locale, scrie news.ro.