În Coreea de Nord se moare de foame, Kim Jong Un se pregătește de o confruntare cu America
- Nicolae Comănescu
- 18 iunie 2021, 16:39
Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord, a vorbit despre o eventuală confruntare cu Statele Unite ale Americii, chiar dacă a precizat că este și dispus dialogului.
Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord, a anunțat, vineri, că este pregătit să poarte un dialog cu reprezentanții Statelor Unite ale Americii (SUA). De asemenea, dictatorul de la Phenian este pregătit și pentru o confruntare. Kim Jong Un a spus că este necesar ca țara să fie pregătită și pentru dialog, dar și pentru confruntare: „În special, de a fi pe deplin pregătiți pentru confruntare”.
Kim Jung Un este pregătit pentru confruntări cu SUA
Nord-coreeanul a făcut aceste declarații în cadrul unui discurs pe tema strategiei abordate față de Washington. Kim Jong Un „a subliniat necesitatea pregătirii atât pentru dialog, cât şi pentru confruntare, în special de a fi pe deplin pregătiţi pentru confruntare”.
În luna mai, Joe Biden l-a criticat pe predecesorul său de la Casa Albă, Donald Trump. Care s-a întâlnit de două ori cu Kim Jong Un fără bifeze vreun rezultat concret în urma întrevederilor. „Nu ne facem iluzii cu privire la dificultate, absolut niciuna. Ultimele patru administraţii nu au atins obiectivul. Este un obiectiv incredibil de dificil”, spunea președintele Americii despre relațiile cu Coreea de Nord.
Criză economică profundă în Coreea Nord
Deocamdată, nord-coreenii au mari probleme cu economia internă. Președintele țării a spus că sectorul agricol nu a reușit să-și îndeplinească obiectivele propuse pentru producția de cereale din cauza taifunurilor de anul trecut și inundațiilor provocate de acestea. Există informații că prețurile la alimente au explodat pur și simplu, iar un kilogram de banane costă 45 de dolari americani.
Săptămâna trecută, prețul orezului în Coreea de Nord - alimentul de bază în această țară - era dublu față de China, țară vecină și cu un nivel de trai incomparabil. Coreea de Nord și-a închis granițele total pentru a limita răspândirea coronaviruslui. În aceste condiții, comerțul cu China a scăzut. Iar Coreea de Nord este dependentă de această țară pentru hrană, îngrășăminte și combustibil.