Trump s-a declarat înfrânt în alegerile SUA. Însă își continuă acțiunile în justiție

Trump s-a declarat înfrânt în alegerile SUA. Însă își continuă acțiunile în justiție

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, a recunoscut, miercuri seara, în direct la un post american de televiziune, că nu a câștigat alegerile de anul trecut. Fostul lider de la Casa Albă a susținut multă vreme că a câștigat alegerile din noiembrie și a pretins că a existat fraude electorale.

Afirmațiile lui Trump au declanșat chiar audituri în unele state pentru a renumăra voturile, dar, nu au fost găsite dovezi de fraudă, Joe Biden fiind declarat învingător.

Cu doar câteva ore înainte ca Trump să părăsească Casa Albă, la începutul anului, el încă argumenta că a câștigat alegerile. Cu toate acestea, șase luni mai târziu, el a recunoscut, în cele din urmă, la Fox News, crudul adevăr.

„Nu am câștigat. Trebuia să câștigăm cu ușurință, 64 de milioane de voturi. Am obținut 75 de milioane de voturi și nu am câștigat, dar să vedem ce se întâmplă în acest sens”, a afirmat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este posibil ca Trump să fi recunoscut că nu a câștigat, dar, fără îndoială, comentariul său „să vedem ce se întâmplă” sugerează că are o licărire de speranță că rezultatele alegerilor ar putea fi în continuare anulate.

Trump știe și care sunt originile focarului COVID

În timp ce vorbea cu moderatorul tv, Sean Hannity, Trump a abordat și subiectul privind originile focarului COVID, unde a spus că crede că provine dintr-un laborator din China.

Trump a spus: „Cred că a fost un accident teribil, dar cred că a venit din laborator. Sper cu adevărat și cred că a fost incompetență. ”

„Cred că unii oameni nu sunt neapărat de acord cu asta. Ei cred că poate a existat un scop, ceea ce ar fi absolut teribil. Dar trebuie să aflăm mai multe despre asta, de ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat, cum ar putea fi cineva atât de incompetent ”, a adăugat el.

Fostul președinte a abordat, de asemenea, faptul că oamenii l-au numit xenofob pentru că a interzis oricui din China să intre în SUA la începutul pandemiei. Apărându-și decizia, el a susținut că a salvat „zeci de mii de vieți”, scrie unilad.co.uk.

De-a lungul interviului, Trump nu a mai folosit expresia „gripa Chinei”, întrucât se confruntă în prezent cu un proces de 22 de milioane de dolari pentru utilizarea termenului pe tot parcursul președinției sale.