În ce stare se află pacienții implicați în tragedia din Bulgaria. Medicii de la Floreasca, detalii despre victime

În ce stare se află pacienții implicați în tragedia din Bulgaria. Medicii de la Floreasca, detalii despre victime Accindent. Sursa: Arhiva EvZ

Pacienții politraumatizați din accidentul rutier petrecut sâmbătă în Bulgaria se mențin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcțiilor vitale, au anunțat cei de Spitalul Clinic de Urgență București, Floreasca.

Cei cinci au fost internați imediat după accident în spitalele din Bulgaria, iar după evaluarea lor medicală aceștia au fost aduși sâmbătă în România, după ce elicoptere MAI au fost trimise să-i aducă în țară pe cei răniți.

Dintre cei cinci pacienți, trei sunt internați în Secția de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secții, iar doi sunt internați în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară).

Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe acești pacienți, adaptând tratamentul în funcție de evoluția lor, inclusiv intervenții chirurgicale în zilele care urmează.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sunt și pacienți care au rămas în Bulgaria, care au parte acolo de îngrijiri medicale din partea medicilor.

Context

Patru persoane au murit, dintre care trei români, iar alţi nouă au fost grav răniţi, noaptea trecută, într-un accident de autocar produs în Bulgaria.

Accidentul s-a produs în jurul orei 01.30, pe drumul dintre Ruse şi Veliko Tarnovo, între localităţile Kutsina şi Polikraishte, din Bulgaria.

În autorcat se aflau 26 de români care se întorceau de la Istanbul şi mergeau către Bucureşti. O mașină înmatriculată în Olanda s-a oprit la o intersecție de pe marginea drumului. Autobuzul a virat brusc la dreapta, a părăsit carosabilul și a izbit mașina oprită, aruncând-o la 30-40 de metri de la fața locului.

După ce a ieşit de pe şosea, a smuls din rădăcini un copac şi s-a oprit după aproximativ 250 de metri.

Chiar înainte de impact, trei oameni s-au dat jos din autoturism, lucru care le-a salvat viaţa. Maşina lor a fost efectiv strivită de autocarul românesc scăpat de sub control.

Cel mai probabil, cauza accidentului a fost viteza excesivă şi faptul că şoferul autocarului românesc ar fi putut adormi la volan.

Aseară, cinci pacienți grav răniți au fost aduși cu elicopterele MAI la Spitalul Floreasca din Capitală pentru a primi îngrijiri medicale.  La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor.