Importurile de țiței, în creștere. Ce se va întâmpla până în 2027
- Mădălina Sfrijan
- 20 mai 2025, 17:15
Sondă de petrol. Sursa foto: PixabayÎn primele trei luni ale anului 2025, România a înregistrat o producție de țiței de 631.700 tone echivalent petrol (tep), cu 50.300 tep mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o scădere de 7,4%, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Conform prognozei recente a echilibrului energetic, importurile de țiței vor ajunge la 7,8 milioane tep în 2027. Astfel, România își adâncește tot mai mult dependența energetică.
Importurile de țiței, în creștere. Situația în primul trimestru
În perioada ianuarie-martie 2025, importurile de țiței au ajuns la peste 2,272 milioane tep, înregistrând o creștere de 503.500 tep (+28,5%) față de aceeași perioadă din 2024.
Potrivit celei mai recente prognoze a echilibrului energetic, publicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de țiței ar urma să scadă cu un ritm anual mediu de 2,5% până în 2027.
Ce se întâmplă în prezent
Pentru anul în curs, producția de țiței este estimată la 2,74 milioane tep, în scădere cu 2,8% față de anul precedent, iar pentru 2026 și 2027 se prognozează 2,68 milioane tep (minus 2,2%) și respectiv 2,63 milioane tep (minus 1,9%).

Grafic. Sursa foto: Freepik
Conform CNSP, această reducere este cauzată de declinul natural al zăcămintelor și de menținerea capacităților de producție existente.
Importurile de țiței ar putea avea o creștere medie anuală de 1,5%
Se estimează că importurile de țiței vor ajunge la 7,8 milioane tep în 2027, cu o creștere anuală medie de 1,5%.
În 2025, importurile vor crește cu 10,4%, atingând 7 milioane tep. Anul viitor, creșterea va fi de 7,4%, până la pragul de 7,52 milioane tep. Potrivit prognozei recente, în 2027 se va înregistra o creștere de 7,8%.
În primele 11 luni ale anului 2024, producția de țiței a României a ajunsese la aproape 2,456 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 106.500 tep mai mică (-4,2%) față de aceeași perioadă a anului 2023, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).
În perioada menționată, importurile de țiței atingeau 7,418 milioane tep și înregistrau o creștere de 721.600 tep (+10,8%) față de intervalul ianuarie-noiembrie 2023.

