Imnul Neversea, “One life”, compus de Mike Perry. Show-uri aviatice, cu Mig 21LanceR și F16, și alte surprize la cel mai mare festival de pe plajă

Imnul Neversea, “One life”, compus de Mike Perry. Show-uri aviatice, cu Mig 21LanceR și F16, și alte surprize la cel mai mare festival de pe plajă

Dj-ul suedez Mike Perry a compus special pentru ediția din acest an a festivalului Neversea, care se desfășoară între 4 și 7 iulie pe plaja Modern din Constanța, imnul „Onelife”. Artistul a fost prezent la prima ediție a festivalului Neversea, s-a simțit incredibil și și-a dorit să pună emoțiile și experiența trăită la malul Mării Negre, într-un imn dedicat festivalului, potrivit organizatorilor.

Imnul One life poate fi ascultat pe Youtube. Organizatorii anunță că fanii vor întâlni în perimetrul festivalului, acrobați, dar vor vedea si o paradă impresionantă al creaturilor fabuloase ale mării, oferită de renumita companie RemueMenage. Fiecare scenă din festival va fi animată de dansatori costumați, din România, dar și din străinătate. Nu vor lipsi nici în acest an locurile decorate cu butaforii unde, fanii festivalului se pot costuma pentru poze și nici zonele de fashion, de unde pot să-și achiziționeze cele mai noi creații vestimentare. La scena principală, show-urile artiștilor vor fi acompaniate de acrobați care vor dansa în aer, la 5 metri înălțime, deasupra publicului.

 

La ediția de anul acesta a festivalului, vor exista demonstrații tactico-militare ale  Forțelor pentru Operații Speciale, ale specialiștilor din structurile EOD, elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și personal din cadrul forțelor terestre, aeriene și navale. Una dintre atracții va fi spectacolul aviatic pregătit de Forțele Aeriene Române.Joi, 4 iulie 2019, începând cu ora 20.50, aeronave militare din cadrul Forțelor Aeriene Române vor survola zona. În formația de aeronave vor fi un elicopter IAR 330 Puma Socat, o aeronavă C-27 J Spartan, trei aeronave MIG-21 Lancer și două aeronave F-16.În acest an, este pentru prima dată când militarii români se alătură unui asemenea eveniment.

 

Participanții la Neversea vor avea parte de Wi-fi 4G gratuit în tot perimetrul festivalulu, potrivit Ioanei Chereji, PR managerul festivalului.Toți cei care vor ajunge în zona scenei DayDreaming vor primi peste 30 000 de pachete cu premiidin partea unui sponsor tradițioanl. Fanii festivalului pot câștiga în zona de activare bere italiană și trei scutere.  Se introduce,în premieră, paharul de hârtie reciclabil. Tot aici va exista și o zonă de reciclare pentru dozele de aluminiu. Aici tineri pot sta pe o plajă cu nisip albastru. Iar o unitate bancară va oferi ocazia pasionaților de sporturi pe apă, să experimenteze cele mai intense emoții de acest fel,precum și un selfiestickgigant pentru poze memorabile alături de prietenii tăi. Partenerul 5 Minute de Libertate le va da șansa participanților să facă sporturi extreme la înălțime, cu ajutorul unor biciclete

 

Ne puteți urmări și pe Google News