Imaginile dezastrului după ploile torențiale. Mai multe județe au fost lovite de viitură. Video
- Mihnea Talau
- 28 mai 2021, 09:48
Ploile torențiale din ultimele ore au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Mai multe gospodării din județul Mureș au fost inundate în urma ploilor torențiale de joi după-amiază. Au fost afectate localitățile Bobohalma, Târnăveni, Mica, Chendu și Agrișteu, potrivit informațiilor transmise de ISU Mureș. Și alte județe au fost afectate.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi un Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe situate în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, valabil până sâmbătă, ora 12:00, şi un Cod galben pentru cursuri de apă din 33 de judeţe, care va expira sâmbătă, la ora 24:00.
În municipiul Târnăveni au fost inundate curțile a două gospodării, fără afectarea locuințelor. Viitura s-a revărsat pe carosabil.
De asemenea, în localitatea Bobohalma, mai multe poduri, șapte gospodării și o pivniță au fost inundate.
Și în localitatea Mica a fost inundat subsolul unei locuințe.
În localitățile Chendu și Agrișteu au fost inundate mai multe gospodării.
Pompierii militari din cadrul ISU Mureș și cei din județul vecin Harghita au intervenit pentru evacuarea apei, potrivit realitatea.net.
În vigoare avem un Cod Galben și unul potocaliu
În vigoare este un Cod galben de inundaţii, valabil până pe 29 mai, la ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Bihor şi Cluj), Mureş - bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni - amonte S.H. Săvârşin (judeţele Mureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad).
Timiş - bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova - amonte S.H. Lugoj, Nera - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia (judeţele Caraş Severin şi Mehedinţi), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin amonte S.H. Podari (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Olt şi Dolj), Călmăţui, Vedea (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman).
Argeş (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Rm. Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Buzău şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad - bazin superior (judeţele Neamt, Iaşi şi Vaslui), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi), Başeu (judeţul Botoşani).
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru 18 judeţe din sudul, centrul şi nord-estul ţării până vineri seara şi Cod galben de instabilitate atmosferică în alte 12 judeţe până sâmbătă dimineaţa.