Imaginea Biancăi Drăgușanu, folosită fără permisiune: zeci de clienți păcăliți

Imaginea Biancăi Drăgușanu, folosită fără permisiune: zeci de clienți păcălițiBianca Drăgușanu. Sursa foto Instagram

Bianca Drăgușanu a spus că brand de modă a continuat să folosească, fără acordul ei, numele și imaginea sa, chiar și la șapte ani după încheierea colaborării. Iubita lui Gabi Bădălău a declarat că publicul a fost adesea indus în eroare, crezând că rochiile vândute de companie îi aparțineau.

Bianca Drăgușanu se revoltă

Deși a colaborat în trecut cu această firmă, Bianca Drăgușanu a susținut că relația profesională s-a încheiat de mult timp.

„Multă lume s-a folosit încă de imaginea mea și a vândut rochii ca și cum le-aș fi făcut eu. Sub o poreclă pe care am purtat-o acum 15 ani și aveam numărul la mașină la fel. Nu a fost brandul meu, nu a fost niciodată!”, a declarat ea.

Bianca Drăgușanu.

Bianca Drăgușanu. Sursa foto Instagram

În spatele acestor acuzații au stat ani de colaborare și chiar prietenie. Bianca a povestit că fondatoarea companiei a transformat numărul mașinii ei într-un simbol de brand, iar după încheierea parteneriatului, ea și-a dezvoltat propriul atelier de croitorie.

„Eu am fost imaginea lor, în urmă cu 15-18 ani, doamna care a avut acest brand și este investitor mi-a fost prietenă. Noi am lucrat împreună, am făcut poze împreună, timp de 5-7 ani, dar după s-a terminat, eu mi-am făcut atelierul meu de croitorie, iar rochiile mele le-ați putut vedea în fiecare zi pe Instagram”, a explicat vedeta.

Bianca Drăgușanu

Bianca Drăgușanu. Sursa foto Facebook

Multe femei au fost păcălite

Bianca a atras atenția că acest fenomen a afectat direct fanii săi, care au crezut că achiziționează produse semnate de ea. În cadrul unui eveniment recent, o tânără i-ar fi spus că poartă o rochie de la „brandul ei”, fără să știe că nu avea nicio legătură cu ea.

„Chiar recent, la nunta lui Armin și a Claudiei, o domnișoară mi-a spus că poartă o rochie de la brandul meu, era foarte entuziasmată, i-am spus că nu este brandul meu. Nu a fost vorba doar de această fată, am primit zeci de comentarii pe Instagram.

Dacă făceam doar o postare, câte fete au fost înșelate și au crezut că au cumpărat rochii de la mine și că era brandul meu… au fost sute, zeci”, a adăugat Bianca Drăgușanu.

Susține că nu e magazinul ei

Iubita lui Gabi Bădălău a susținut că, în magazinele companiei din întreaga țară, personalul a afirmat că rochiile sunt semnate de ea. Această situație a indus clienții în eroare și a creat confuzie cu privire la proveniența produselor.

„Ea a mers în treaba ei, dar ea, în continuare, când mergeai în magazinul ei… dacă întreba vânzătoarea dacă sunt rochiile Biancăi Drăgușanu, răspundea că da, este magazinul meu. Peste tot în țară unde avea magazine, așa s-a prezentat situația”, a mai explicat Bianca pentru Spynews.

Acțiunile brandului au fost sesizate deja de Bianca, care a atras atenția asupra importanței respectării drepturilor de imagine și a protejării muncii creatorilor de modă.