Declaraţie ŞOC. ILIESCU a împiedicat UNIREA cu BASARABIA de FRICĂ

Declaraţie ŞOC. ILIESCU a împiedicat UNIREA cu BASARABIA de FRICĂ

Ion Iliescu, care era atunci președintele țării, i-a fost frică să-și asume responsabilitatea unirii cu Basarabia în 1991.

Este afirmaţia profesorului Vasile Șoimaru, doctor în Economie, deputat în primul Parlament ales în mod democratic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 1998-2001, scriitor.

„Până acum, în 30 de ani de la 1989, șanse mai reale de Unire ca în 1991 noi n-am avut. De la 19 august până la 25 august 1991, am avut atâtea șanse și dacă era la înălțime conducerea de atunci, eram astăzi împreună, fără să se mai teamă… Iliescu s-a temut, de fapt. De aici a fost făcută încercarea și știu despre aceasta, dar nu înțeleg de ce nimeni nu vrea să recunoască din acei participanți, unii din ei sunt în viață încă. Dar să știți că a avut loc această încercare. Trebuia modificată Constituția și tovarășul Iliescu n-a vrut să facă acest lucru…

Pactul Ribbentrop-Molotov trebuie nu doar anulat, dar și lichidate consecințele lui. Deocamdată nu se găsesc juriști internaționali care să formuleze astfel ca să revină aceste teritorii acasă”, a declarat Vasile Şoimaru în emisiunea „Basarabia - 100 de ani de istorie necenzurată” de la Radio Chişinău.

.