Ilie Bolojan demască practicile de la Ministerul Proiectelor Europene: Angajații luau sporuri în cascadă

Ilie Bolojan demască practicile de la Ministerul Proiectelor Europene: Angajații luau sporuri în cascadăBani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți o serie de măsuri menite să corecteze sistemul de salarizare din unele instituții publice, unde angajații au beneficiat de sporuri uriașe, dând exemplul angajaților de la Ministerul Proiectelor Europene.

Ilie Bolojan demască practicile de la Ministerul Proiectelor Europene

Potrivit premierului, în mai multe ministere și companii de stat, s-au practicat „sporuri în cascadă”, care au condus la venituri semnificativ mai mari decât cele ale unor demnitari de rang înalt.

Un exemplu semnificativ prezentat de premier este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde funcționarii primeau simultan mai multe tipuri de sporuri:

  • un stimulent de 50% pentru gestionarea fondurilor europene,
  • un spor suplimentar de 45% pentru aceeași activitate, la care se adăuga un spor de 15% pentru condiții vătămătoare.

Un singur funcționar ajungea să încaseze lunar 13.000 de lei

Acest cumul a permis ca un simplu funcționar de execuție să atingă un salariu net de peste 13.000 de lei – mai mult decât câștigul lunar al unui ministru.

Ilie Bolojan a mai subliniat că acești angajați au reușit, în timp, să-și optimizeze veniturile într-un mod care a dus la un dezechilibru serios în sistemul public, iar în cazul unui director din același minister, salariul ajunsese la 21.500 de lei net.

Șeful Guvernului a subliniat că problema nu este neapărat valoarea veniturilor în sine, ci raportul acestora cu performanța. El a atras atenția că, în ciuda acestor stimulente generoase, absorbția fondurilor europene și implementarea proiectelor din PNRR nu sunt la un nivel satisfăcător.

Ilie Bolojan spune că salariile lor nu vor scădea prea mult

Ca urmare, Guvernul a intervenit pentru a plafona aceste sporuri și pentru a readuce sistemul de salarizare la o formă sustenabilă.  Ilie Bolojan a explicat, de asemenea, că această corecție aplicată va reduce veniturile acestor angajați, dar ele vor rămâne oricum consistente. Un funcționar nu va mai primi 13.400 de lei, ci aproximativ 10.500 – echivalentul a peste 2.000 de euro net.

Măsurile vizează în primă fază patru ministere, dar premierul a avertizat că fenomenul este extins și în numeroase companii de stat, unde sistemul de salarizare a scăpat de sub control. Unele contracte colective și acorduri de management încheiate pe termen lung oferă avantaje semnificative angajaților și managerilor, în timp ce obligațiile statului au fost limitate.

„Este nevoie de 2-3 luni pentru a pune ordine în acest sistem. Nu mai putem continua cu suprapunerea nejustificată a sporurilor. Este un pas necesar pentru a restabili echitatea și eficiența în sectorul public”, a concluzionat Ilie Bolojan, la digi24.ro.