PSD, noi contre pentru premierul Bolojan

PSD, noi contre pentru premierul BolojanSorin Grindeanu- sursa foto- facebook/Sorin Grindeanu

PSD a lansat noi declarații menite să disocieze imaginea partidului de corecțiile bugetare necesare din cauza dezastrului financiar lăsat de premierul Marcel Ciolacu. Partidul propune acum un set de măsuri care ar viza reducerea cheltuielilor publice pentru cel de-al doilea pachet de reforme fiscale, susținut de premierul Ilie Bolojan.

Printre propuneri se numără ceea ce guvernele anterioare PSD-PNL n-au vrut să facă, anume plafonarea veniturilor din consiliile de administrație și suspendarea sporurilor pentru conducerea instituțiilor publice. În plus, socialiștii susțin introducerea de noi taxe, pentru criptomonede

PSD vrea limitarea veniturilor din consiliile de administrație

Pesediștii cer limitarea semnificativă a sumelor acordate membrilor consiliilor de administrație ale companiilor de stat. În prezent, aceștia pot primi până la trei salarii medii pe ramură, însă partidul susține că un singur salariu mediu este suficient în actualul context de restricții bugetare.

De asemenea, partidul propune interzicerea cumulului de funcții în mai multe consilii, argumentând că reducerea indemnizațiilor nu este eficientă dacă aceleași persoane continuă să ocupe mai multe poziții și, implicit, să încaseze venituri considerabile.

Noi creșteri de impozite propuse de PSD: taxarea criptomonedelor

O altă măsură vizată este majorarea impozitului pe câștigurile din tranzacții cu criptomonede sau monede virtuale, până la același nivel cu cel aplicat dividendelor – adică 16%. În plus, PSD-iștii propun eliminarea facilităților fiscale existente, cum ar fi scutirea celor 200 de lei pentru câștigurile sub 600 de lei pe an.

Social-democrații subliniază că această măsură este deja inclusă în programul de guvernare și consideră necesară corelarea regimurilor de impozitare pentru a evita discrepanțele fiscale.

PSD propune păstrarea pensiilor speciale, dar cu suspendarea componentei necontributive. Formațiunea susține că o astfel de măsură ar fi compatibilă cu prevederile constituționale, care permit restrângeri temporare ale unor drepturi.

PSD

PSD mai spune că dorește instituirea unei interdicții temporare privind angajarea în sistemul public a persoanelor care s-au pensionat anticipat, până la atingerea vârstei legale de pensionare.

Partidul mai propune ca, până la începutul anului 2028 – perioada estimată pentru aplicarea CASS la pensii – persoanele aflate în funcții de conducere în aparatul de stat să nu mai beneficieze de niciun spor salarial.

Paul Stănescu, nemulțumit de guvern

Paul Stănescu, secretar general al PSD, susține că partidul ar fi tot mai nemulțumit de recentele decizii guvernamentale. Acesta susține că partidul - aflat la guvernare și anterior, când s-a produs dezastrul bugetar - și-ar fi asumat rolul de „apărător al celor mai vulnerabili români”.

Stănescu susține că pachetul de măsuri economice adoptat recent ar fi o lovitură dureroasă pentru social-democrați, deoarece propunerile partidului nu ar fi fost luate în considerare.

Oficialul PSD amenință că partidul nu poate fi tratat ca o simplă „prezență decorativă” în Parlament. Mai are PSD un rol real în guvernare sau doar contribuie la stabilitatea politică fără a avea o voce decisivă?, s-au întrebat, retoric, autorii comunicatului emis de PSD-iști.