Ilie Bolojan, anunț despre restructurările de la Senat. Obligațiile angajaților
- Andrei Pospai
- 8 februarie 2025, 15:54

Ilie Bolojan a confirmat, astăzi, concedierile care urmează să fie făcute la Senat. Liderul PNL a anunțat că angajații instituției vor da concurs pentru a rămâne pe posturi și motivează decizia prin necesitatea de a limita risipirea banului public.
Ilie Bolojan afirmă că decizia nu ține de vreo doctrină politică și că sunt multe instituții care au nevoie de reforme interne.
„Va fi o acţiune continuă. Mai multe instituţii care au nevoie neapărat de reforme vor fi supuse unui proces de analiză. Este o obligaţie din partea noastră pentru că a limita risipa banului public.
Nu cred că e o chestiune de doctrină politică. Pur şi simplu e o chestiune de necesitate, mai ales în condiţiile actuale”, a afirmat președintele Senatului.
"Oameni s-au obişnuit într-un loc călduţ"
Ilie Bolojan a ținut să le răspundă și celor care i-au transmis că este doar "efemer" în funcția de președinte al Senatului.
„Nu poţi fi aplaudat când faci reforme. Oameni s-au obişnuit într-un loc călduţ, să îşi ia un salariu fără să fie prezenţi toate cinci zile din săptămână la serviciu.
Sau netrebuind să se întrebuinţeze la maxim. Și nu înseamnă că dacă eşti efemer pe un post trebuie să treci degeaba pe acolo", a transmis acesta.

Senat. Sursa foto Arhiva EVZ
Concursuri pe baza unei metodologii transparente
Ilie Bolojan a explicat că va organiza concursuri pentru angajații de la Senat, pentru ca directorii să nu fie nevoiți să lucreze "pentru cei care îi protejează".
"Eu am încercat peste tot unde am fost să las lucrurile într-o situaţie mai bună decât le-am găsit. Așa că şi vom face, în perioada următoare, aceste concursuri, pe baza unei metodologii transparente.
Sunt convins că acestea vor fi făcute corect, pentru că altfel directorii vor trebui să lucreze pentru cei pe care îi protejează”, a adăugat Ilie Bolojan.
Peste 150 de posturi, restructurate
În luna ianuarie, Ilie Bolojan a anunțat o reducere importantă de personal la Senat. Peste 150 de posturi ar urma să fie restructurate.
Supărați, angajații insituției l-au huiduit pe președintele PNL, iar în urmă cu câteva zile i-au pichetat biroul, acuzându-l că refuză să îi primească pentru discuții legate de reorganizarea instituției.