Monstrul din Iași a îngrozit o țară întreagă. Numai o minte bolnavă putea face așa ceva
- Iulia Moise
- 25 februarie 2019, 16:19
Un nou caz terifiant a șocat întreaga țară. Conform procurorilor din Iași, Un bărbat de 30 ani din localitatea Satu Nou, comuna Sirețel, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația că și-a abuzat sexual cei trei copii.
Vasilică Claudiu Cornilă a intrat în vizorul anchetatorilor la începutul acestui an, victimele sale având 7, 10 și 16 ani. Potrivit anchetatorilor, individul ar fi abuzat mai întâi de fiica dintr-o altă căsătorie a soției sale, pe care, în toamna anului 2016, dar și în vara anului 2017, ar fi obligat-o să îi facă sex oral, scrie Cancan.
Se pare că în toamna anului trecu, acesta a înregistrat un raport sexual și cu sora soției sale. „În toamna anului 2018, inculpatul, prin constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra și de a-și exprima voința, a obligat-o pe minora C.F.V., (în vârstă de 7 ani în prezent, fiica inculpatului) să suporte un act sexual oral, precedat de acte de masturbare”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Monstrul din Iași a fost dus la Parchet în ziua de Sfântul Valentin însă s-a prevalat de dreptul la tăcere. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind definitivă.