IAŞI. Un câine de luptă i-a smuls testiculul stâng

IAŞI. Un câine de luptă i-a smuls testiculul stâng

Incident groaznic, petrecut duminică la Iaşi. Trei persoane au fost atacate de doi câini de luptă. Unul dintre răniţi are răni grave în zona genitală

Evenimentul s-a produs chiar în centrul Iaşului, la prânz. Cei doi câini au evadat din curtea în care erau ținuți și s-au năpustit efectiv asupra trecătorilor. “Una dintre cele trei victime, un bărbat de 47 de ani care a fost muşcat la niveul zonei genitale, a fost găsit de echipajul sosit la locul incidentului cu avulsie (n.r. smulgerea unui organ) de testicul stâng şi a fost dirijat către Spitalul Parhon, la Urologie. Ceilalţi doi pacienţi au fost transportaţi în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalul Sfântul Spiridon”, a precizat Diana Cimpoeşu, şefa SMURD Iaşi. Cei doi câini, din rasa Amstaff, aparţin unei femei de 60 de ani, care a fost chemată imediat la audieri de către reprezentanţii Poliţiei, care au început o anchetă. “Câinii sunt din categoria celor periculoşi şi au atacat doi bărbaţi şi o tânără. Cercetările sunt în curs”, a declarat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei Iaşi. “Pe numele femeii s-a deschis un dosar penal în urma incidentului de astăzi. Precizăm că, în urmă cu o săptămână, pe numele aceleiaşi femei a mai fost deschis un dosar penal în urma unei sesizări potrivit căreia respectivele animele ar fi ieşit din curte şi ar fi atacat nişte oameni, fără a-i răni însă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

 

Ne puteți urmări și pe Google News