Copii de clasa a doua, terorizați de educator: „Briana, te ia mama dracului !”

Copii de clasa a doua, terorizați de educator: „Briana, te ia mama dracului !”

Înregistrări incredibile au apărut luni în spațiul public. Un profesor, de la Şcoala Gimnazială "Mihai Codreanu" din municipiul Iaşi, jignește și amenință copii în sala de clasă. Înregistrările au fost realizate de către un părinte care a strecurat un dispozitiv de înregistrare în ghiozdanul copilului.

Cadrul didactic a fost surprins în momentul în care îi jigneşte pe copii şi îi ameninţă. Acesta este acuzat de părinţii mai multor elevi că îi terorizează constant pe micuţi în sala de clasă, relatează Antena3 .

Înregistrările revoltătoare și șocante au fost făcute de un părinte care a reuşit să strecoare un dispozitiv de înregistrare în ghiozdanul copilului.

Înregistrări incredibile din sala de clasă la Iași . Copii terorizați și loviți de un cadru didactic

Ceea ce este și mai grav, părinții susțin că unii copii au fost loviți. De altfel, chiar și pe înregistrări se aud pocnete și izbituri. De asemenea, potrivit surselor, învățătorul se bucură de protecție politică: el este consilier județean PNL. Chiar și în condițiile în care are vârsta de 69 de ani, acestuia i s-a prelungit în  mai multe rânduri dreptul de a preda, scrie 7iasi.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înregistrările audio de la lecțiile ținute de învățătorul Constantin Șerban unor elevi de clasa a II-a prezintă:  „Briana, te ia mama dracului… Briana, treci mai departe…(POC! – zgomot de lovitură). Unde te uiți!… Tare! (… ) Briana, de la început! Altă leneșă. Citește de la început!!! (plânset de copil)” @ „Lucrează Rodica, că vin și te iau de niții ăia!” @ De ce să mă iau eu de el, mă, uitați-vă și voi dacă ăsta e copil. Ce să-i fac lu ăsta, chiar dacă-l iau de urechi (…) Pe el dacă-l iau de urechi spune acasă că a avut dreptate domnu’… Nu știe maică-ta că-mi mănânci sufletul aicea.” @ „Vocabularul deasupra! Băi tu nu auzi, fir-ai al dracului, tu nu auzi!”.

Educatorul a scăpat doar cu o ”observație scrisă”. Părinții doresc însă să meargă mai departe și doresc mai mult

În ciuda faptului că învățătorul Constantin Șerban de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din municipiul Iași a scăpat doar cu o „observație scrisă” în urma acuzațiilor de violență fizică și psihică împotriva elevei, părinții vor să demonstreze acum că micuții sunt supuși la o formă continuă de abuz de cum pășesc pragul clasei, mai precizează sursa citată.

Cazul prezent se adaugă unui fenomen semnalat relativ frecvent în școlile din România. Autoritatea cadrului didactic este încă literă de lege, iar elevul trebuie să asculte docil toate afirmațiile și abuzurile educatorului. Fenomenul este cu atât mai îngrijorător cu cât nu este vorba despre școli speciale sau cu probleme. Deși în unele situații, impolitețea și lipsa de concentrare poate fi reproșată și copiilor, sunt impardonabile atitudinile de acest gen ale cadrelor didactice în secolul XXI.