MAFIA IMOBILIARĂ din Iaşi, LOVITURĂ de PROPORŢII. Miza URIAŞĂ devoalată în urma investigaţiei

MAFIA IMOBILIARĂ din Iaşi, LOVITURĂ de PROPORŢII. Miza URIAŞĂ devoalată în urma investigaţiei

Afacere imobiliară scandaloasă în Iaşi, unde artizanul afacerii este chiar arhitectul-şef al urbei moldovene. Alexandru Mustiaţă a vândut cu 100.000 euro un teren din Iaşi unei familii care a construit trei blocuri în ciuda faptului că nu exista nicio autorizaţie.

Conform reporteris.ro, primarul Mihai Chirică a evitat în ultimii trei ani să numească un director general la Poliţia Locală, iar instituţia a pierdut peste 20 de procese din cauza calităţii procesuale. Inclusiv procesul care vizează blocurile care fac subiectul materialului, clădiri care nu au avut niciodată PUZ şi nici autorizaţie de construcţie.

Alexandru Mustiață a venit de nicăieri, a stat un an șef la Urbanism și a plecat din nou în anonimat. Mustiață a picat penibil de două ori concursul de arhitect-șef al Iașului, examenele având loc la București, și apoi și-a cerut transferul la Inspectoratul de Stat în Construcții, altă sinecură călduță.

Nimeni n-a știut de unde a apărut și ce l-a recomandat, în afara averii impresionante a tatălui său, fost șef la Garda Financiară Botoșani. Cunoscătorii spun că, prin Mustiață, manevrat pas cu pas de viceprimarul Harabagiu, imobiliarii și-au pus propriul om în inima sistemului de aprobare a proiectelor de urbanism. Primarul n-a explicat niciodată de ce l-a ales, ca și cum n-ar fi avut niciun argument rezonabil.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citeşte mai mult pe reporteris.ro