UPDATE. Ucraina are PREȘEDINTE interimar, ales de Parlament. Timoșenko refuză funcția de premier interimar | VIDEO

UPDATE. Ucraina are PREȘEDINTE interimar, ales de Parlament. Timoșenko refuză funcția de premier interimar | VIDEO

Olexander Turcinov, noul președinte al Parlamentului, a fost ales președinte interimar alțării, până la alegerile ce vor avea loc în 25 mai.

UPDATE ora 16.00: Iulia Timoșenko spune că nu va fi premier interimar, dar nu face precizări legate de viitorul său în politică, scrie The Guardian. „Am fost surprinsă să aflu informații potrivit cărora mi s-a oferit postul de prim-ministru al Ucrainei. Această discuție nu a avut loc. Mulțumesc pentru complimente, dar vă rog să nu luați în considerare o posibilă candidatură a mea ca șef al guvernului”, a spus ea.

EVENIMENTELE DE AZI

Ora 11.55: Fostul campion mondial de box Vitali Kliciko a anunțat că va candida în alegerile prezidențiale.

Parlamentul de la Kiev s-a reunit din nou în sesiune extraordinară, la Kiev, urmând să numească, în cursul zilei de azi, un nou premier. Mii de oameni au rămas și la această oră în Piața Independenței din Kiev. Atmosfera pare calmă pe Euromaida, la o zi după ce Ianukovici a fost demis de Parlament, prin ceea ce președintele a numit „o lovitură de stat”.  Nu se cunoaște exact la această oră unde se află Ianukovici. În același timp, noul ministru pentru securitate a promis să pedepsească membri ai forțelor de securitate responsabili pentru uciderea demonstranților, potrivit publicației The Guardian.

Ne puteți urmări și pe Google News

Polonia a preluat conducerea în UE în privința evenimentelor din Ucraina. Ministrul polonez de Externe, Radislaw Sikorsky, a participat din plin și a fost foarte activ în a oferi sprijin noului guvern; un sprijin de acest fel fiind exprimat și de Franța și Marea Britanie.

Fostul premier ucrainean Iulia Timoșenko, eliberată din închisoare, ieri, a cerut suporterilor opoziției din Piața Independenței din Kiev să continue protestele. Timoșenko, care suferă de dureri de spate, s-a adresat mulțimii dintr-un scaun cu rotile. „Până când nu veți termina treaba, nimeni nu are dreptul să plece”, a spus ea. Discursul său a venit la finalul unei zile dramatice în care președintele Viktor Ianukovici a fost demis de parlamentari, a fugit din Kiev și refuză să părăsească postul. Timoșenko a izbucnit în lacrimi când le-a spus susținătorilor săi, sâmbătă seara: „Sunteți eroi. Pentru că nimeni nu a putut să facă ceea ce ați făcut voi. Am eliminat acest cancer, această tumoare”, a mai spus ea.  Întâlnire secretă Potrivit postului rus, deputatul a precizat, citând surse din cadrul Partidului Regiunilor al fostului şef de stat, că Ianukovici s-a întâlnit cu Timoşenko sâmbătă dimineaţa, fără să facă alte precizări. Deputaţii ucraineni au decis sâmbătă "eliberarea imediată" a opozantei. Imediat după aceea au votat cu privire la ceea ce au prezentat drept o vacanţă, justificând o destituire de facto a şefului statului şi organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate la 25 mai. "Preşedintele Ianukovici s-a îndepărtat de la putere şi nu-şi îndeplineşte funcţiile", se arată în rezoluţia adoptată de către Parlament, citată de Mediafax.

Însă, de la Harkov (est), Ianukovici, ales în 2010 pentru un mandat până în martie 2015, a dat asigurări că nu are nicio intenţie să demisioneze. "Ţara asistă la o lovitură de stat (...). Eu sunt preşedintele ales în mod legitim", a subliniat el într-o alocuţiune televizată, înregistrată la o dată necunoscută şi difuzată de un post regional.

Deşi acordul pe care l-a încheiat vineri cu opoziţia prevede să declanşeze rapid măsuri adoptate de către Parlament în vederea formării unui guvern de uniune naţională, Ianukovici a subliniat că nu va "semna nimic cu bandiţii care terorizează ţara".

În noaptea de sâmbătă spre duminică nu se ştia unde se află. Potrivit noului preşedinte al Parlamentului, Oleksandr Turcinov, fostul şef de stat s-ar ascunde în regiunea Doneţk (est), de unde fostul preşedinte este originar. "A încercat să ia un avion cu destinaţia Rusia, dar a fost împiedicat" de poliţia de frontieră, a declarat Turcinov.

Ora 12.40: Parlamentul a votat pentru naționalizarea proprietății opulente a președintelui Viktor Ianukovici, din apropiere de Kiev, proprietate ce a putut fi vizitată, în premieră, de cetățenii de rând, sâmbătă. Reședința lui Viktor Ianukovici. Gradina zoologică, parc auto si un vapor | GALERIE FOTO

Guvernul de uniune națională trebuie format până marți, a anunțat președintele Parlamentului.

Actualul procuror general al Ucrainei, Oleh Mahniţki, a anunţat că predecesorul său Viktor Pşanka şi fostul ministru de Finanțe, Oleksander Klimenko, vor fi arestaţi, relatează agenţia Reuters.

„A fost deschisă o anchetă şi o echipă operaţională de investigaţie acţionează pentru arestarea acestor oameni şi aducerea lor în faţa instanţei”, a spus Mahniţki.

ORA 13.00: OLEXANDR TURCINOV A FOST NUMIT PREŞEDINTE INTERIMAR AL UCRAINEI.

Olexander Turcinov, noul președinte al Parlamentului, a fost ales președinte interimar alțării, până la alegerile ce vor avea loc în 25 mai. De asemenea, Legislativul l-a demis din funcție pe fostul ministru de Externe, Leonid Kozha. ORA 14.15: Parlamentul ucrainean a votat ca singura limbă oficială în țară să fie limba ucraineană. Etnicii ruși reprezintă 17% din populație și peste 50% dintre locuitorii din Peninsula Crimeea, unde este staționată flota rusă din Marea Neagră.  Rusia are drept de folosință pe 20 de ani a portului Sevastopol, contract de trebuie reînnoit peste trei ani. Ucraina are și o minoritate tătară, care are în jur de 300.000 de membri, majoritatea trăind în Crimeea. ORA 15.00: Iulia Timoșenko a discutat cu cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters. Merkel „a felicitat-o pe Timoșenko pentru eliberarea sa din închisoare și s-a declarat convinsă că întoarcerea sa în politică va fi un factor important de stabilizare a situației din Ucraina”, a anunțat biroul lui Timoșenko. Oficialul german a mai precizat că întoarcerea lui Timoșenko în viața politică va contribui la păstrarea unității Ucrainei și va ajuta la implementarea reformelor europene, conform sursei citate.

CITIŢI ŞI:

  • CRIZA din UCRAINA. Parlamentul a votat demiterea președintelui. Iulia Timoşenko s-a adresat manifestanților din Kiev: "Trebuie pedepsiţi cei care au împuşcat în inimi eroii noştri"

Urmăriți înregistrarea unei camere cu circuit închis, imagini care arată cum Ianukovici și apropiații săi sosesc cu camioanele și pleacă la bordul unui elicopter. Deocamdată nu se știe unde se află fostul președinte ucrainean.

<iframe src="//www.youtube.com/embed/MIMGH8RQl0Q" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>