Ianis Hagi a oferit un interviu în presa din Belgia, unde a vorbit despre planurile sale de viitor. Și tot acolo, Hagi jr. i-a contrazis pe cei care-l aseamănă cu tatăl său.
În cadrul acestui interviu, Ianis Hagi a declarat, sigur pe el: „Multă lume greşeşte când mă compară cu tata. El a fost un veritabil număr 10. Avea o accelerare fenomenală. Piciorul său stâng lua mereu prin surprindere apărătorii adverşi. Era un bun dribleor - cel puţin în ultima treime - însă colegii lui mi-au spus că era şi egoist.
Primeau mingea doar după ce dribla el. Tata crede că jocul său se poate asemăna cu cel al lui Diego Maradona sau Lionel Messi. Eu sunt mai mult un playmaker. Tatăl meu oferea puţine pase, eu încerc cât mai multe.
Darul meu este acela de a crea oportunităţi pentru ceilalţi jucători, trăgând după mine echipa. Tatăl meu îmi spune că sunt un număr 10, cu clarviziune în joc, precum Zinedine Zidane sau Johan Cruyff.”
În acest sezon fotbalistic, Ianis Hagi a prins doar 5 partide pentru Genk: 4 în campionat şi una în Supercupa Belgiei (151 de minute).
S-a făcut remarcat cu un gol şi o pasă decisivă. În acest moment, site-ul de specialitate transfermarkt.com îi oferă o cotă de piaţă de 6 milioane de euro, conform dcnews.ro.