I se pusese pata pe cutia milei. Acum l-a văzut Dumnezeu

I se pusese pata pe cutia milei. Acum l-a văzut Dumnezeu

Judecătoria Oradea a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui clujean de 43 de ani, cercetat de poliţiştii orădeni pentru furt calificat în formă continuată. Acesta dădea pe la biserică, mai ceva decât cel mai împătimit enoriaş.

Vasile Rus este anchetat de poliţiştii orădeni după ce în ultimele luni a comis opt spargeri, toate în biserici din municipiul Oradea. Din cercetări reiese că bărbatul a spart în cinci rânduri Biserica Sf. Nicolae, a intrat de două ori în Biserica Buna Vestire, iar într-o noapte a încercat să jefuiască şi Catedrala Episcopală Învierea Domnului, dar a fugit fără să ia nimic deoarece s-a declanşat alarma. Rus a luat de fiecare dată banii din cutiile milei şi din sertarele altarelor, dar şi câteva pahare de cult şi îmbrăcăminte. El a fost prins la sfârşitul săptămânii trecute, când a vrut să spargă pentru a cincea oară Biserica Sf. Nicolae. Bărbatul a sărit gardul bisericii, a intrat în clădire spărgând un geam însă a fost surprins de paznici şi a fugit, fiind imobilizat de câţiva trecători, martori la incident. În aceeaşi noapte, el a mai intrat în Biserica Buna Vestire, de unde a plecat cu 300 lei din cutia milei, pahare de cult, articole de îmbrăcăminte şi o pereche de ochelari de vedere. Clujeanul şi-a recunoscut faptele, iar în timpul anchetei poliţiştii au aflat că acesta a început să comită spargerile la o zi după ce a fost eliberat condiţionat din Penitenciar, cu un rest neexecutat de 184 zile de închisoare, unde a fost închis tot pentru o tentativă de furt calificat dintr-o biserică. sursa: ebihoreanul.ro

Ne puteți urmări și pe Google News