Hotelierii de pe litoral, scoși din sărite de alertele meteo. Concurează cu virusul ucigaș

Hotelierii de pe litoral, scoși din sărite de alertele meteo. Concurează cu virusul ucigaș

Meteorologii transmit informații în timp real despre starea vremii, iar atunci când sunt schimbări majore se emite o alertă.

Asta îi scoate din sărite pe hotelierii de pe litoral, care se plâng că, pe lângă coronavirus, turiștii sunt speriați și de alertele meteo, care-i fac să-și anuleze rezervările. Acum, litoralul românesc este aproape pustiu, iar hotelierii spun că au cu 25% mai puţini clienţi faţă de weekendul precedent.

”Dacă vă uitaţi pe telefon arată că plouă încontinuu, dar în ultimele 7 zile anunțate cu ploaie, a plouat doar într-o singură zi, după-amiază. Nici eu n-aș pleca din capătul țării să vin la Mamaia, să știu că plouă și să-mi asum riscul ăsta. Unii turişti şi-au făcut totuși curaj şi au venit la mare. Spun că nu regretă alegerea făcută. Mulți s-au speriat însă de ploaie și au decis să-și anuleze rezervările”, spune Răzvan Chiţan, administrator plajă, citat de Digi 24.

Iulian Tenie, administrator de hotel, se plânge că are nenumărate solicitări de anulare a rezervărilor, foarte multe întrebări pertinente cu privire la starea vremii și o doză mare de neîncredere legat de faptul că noi confirmăm o vreme frumoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, o analiză recentă arată că românii îşi rezervă cazarea cu 1-2 săptămâni înainte de sejur, iar preţul mediu plătit pentru o cameră de hotel nu a înregistrat modificări semnificative faţă de anul trecut, fiind de 250 de lei/noapte.

Turiştii români care îşi doresc să călătorească în România în perioada următoare vor plăti, în funcţie de tipul de cazare ales, între 90 lei şi 350 lei pentru o noapte de cazare, pentru două persoane, cu mic dejun inclus. Astfel, preţul mediu pentru o vacanţă de cuplu ce include trei nopţi de cazare este de 734 lei, iar pentru o familie formată din 2 adulţi şi 2 copii, acesta ajunge la 1.000 lei.

Cele mai ieftine opţiuni sunt pensiunile din staţiunile agroturistice, unde preţul unei nopţi de cazare este de aproximativ 150 lei pentru două persoane, cu mic dejun inclus, în timp ce opţiunile cele mai scumpe sunt, în acest moment, hotelurile de 5 stele de pe litoral, unde preţul depăşeşte 350 lei/noapte pentru două persoane.

În ceea ce priveşte Valea Prahovei şi staţiunile balneoclimaterice, cele mai căutate sunt pensiunile şi hotelurile situate în inima naturii şi în locuri mai izolate. "Primele rezervări au fost făcute de familii cu copii, metoda de plată preferată fiind voucherele de vacanţă. Aproape jumătate dintre rezervările înregistrate de Travelminit.ro în primele 3 săptămâni de activitate au fost făcute de familii cu copii.

Voucherele de vacanţă au dat un imbold semnificativ industriei, astfel că Travelminit.ro a înregistrat în luna iunie cu 23% mai multe rezervări folosind vouchere de vacanţă, decât în anul 2019", se arată în analiza citată.